Femei ucise de soți la Botoșani. Cum s-au întamplat grozăviile și ce spun autoritățile
Le-au bătut până le-au omorât. În două localități din Botoșani, disputele între soți au degenerat în dispute violente, soldate cu moarte a două femei. Este vorba de două tinere în vârstă de 37 şi respectiv 39 de ani care au fost descoperite pline de răni
Primul caz s-a petrecut în apropiere de Dorohoi. Potrivit monitorul bt.ro, femeia în vârstă de 37 de ani a zăcut în comă după o hemoragie intracerebrală şi a murit la două zile după internare. Cel care a cerut ajutor și a apelat serviciul 112 a fost chiar soţul de 37 de ani al femeii. Bărbatul a solicitat ajutorul cadrelor medicale, spunând că soţia lui era inconştientă. Aceasta a fost preluată de o ambulanţă şi a fost transportată la Spitalul Dorohoi în comă. După ce au investigat-o, medicii de la camera de gardă au solicitat transferul ei la Botoşani, din cauza stări grave în care era.
Medicii sunt cei care au anunțat Poliția
Femeia a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoșani, dar starea ei era foarte gravă iar medicii nu au putut face prea multe.”Pacienta a ajuns în serviciul nostru în stare gravă, prezentând un traumatism cranian acut sever, hemoragie intracerebrală şi policontuzionată. A fost intubată şi internată pe secţia de reanimare. Din păcate a intrat în stop cardio-respirator, la scurt timp survenind decesul”, a dezvăluit pentru sursa citată un medic din cadrul UPU-SMURD. Cadrele medicale au considerat că leziunile au fost provocate prin lovire și au anunțat Poliția care a deschis un dosar pentru violenţă în familie.
Femeie bătută până la moarte
La 68 de km distanță, în comuna Frumușica, o femeie de 39 de ani a fost găsită moartă în casă, prezentând urme de violenţă. Cel care a sunat la 112 a fost ca și în celălalt caz soţul femeii, în vârstă de 35 de ani. Acesta le-a spus operatorilor că o găsise pe femeie căzută în casă, fără suflare. A fost chemată o ambulanţă dar echipajul de prim-ajutor a rămas șocat câte urme de violenţă erau pe corpul femeii.”Pacienta prezenta numeroase contuzii la nivelul întregului corp. A fost constatat decesul, fiind anunţate şi organele de anchetă”, a declarat un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Cazul a intrat ulterior în atenţia Poliţiei, care a demarat o anchetă, fiind solicitat un raport medico-legal, mai ales că femeia nu era cunoscută ca suferind de vreo afecţiune cronică. În urma autopsiei, temerile cadrelor medicale s-au adeverit.
Citiți și
Femeie de 30 de ani, ucisă cu 9 lovituri de cuțit într-un apartament din Bragadiru!
Înfiorător! Femeie ucisă cu sălbăticie de soţul beat. A tăiat-o cu o coasă