Feriţi-vă de soarele cancerigen!

Ultima actualizare:

    Alertă! Meteorologii avertizează că, pe lângă temperaturile neobişnuit de mari  pentru această perioadă, şi radiaţiile ultraviolete sunt la un nivel foarte ridicat
Alertă! Meteorologii avertizează că, pe lângă temperaturile neobişnuit de mari pentru această perioadă, şi radiaţiile ultraviolete sunt la un nivel foarte ridicat

Vara 2017 se anunţă extrem de caldă. Sezonul estival a început mai devreme, cu temperaturi de peste 30 de grade şi va fi aşa cel puţin până în octombrie, anunţă meteorologii britanici.

Şi ieri a fost o zi toridă pentru cei care nu sunt la malul mării sau pe vârf de munte. La ora 9.00, se înregistrau deja 25 de grade la Constanţa şi Bucureşti, 26 de grade la Giurgiu, iar la Zimnicea erau 27 de grade, iar maximele de la orele prânzului au atins 35 de grade, la Turnu Măgurele. Atenţie, însă, că nu doar temperaturile sunt foarte ridicate, ci şi radiaţiile ultraviolete sunt la nivel de alarmă! Meteorologii ANM spun că nivelul UV a ajuns la VII –VIII, iar dogoarea urcă şi mai puternic din sudul continentului. La aceste cote, razele soarelui vă ard pielea în mai puţin de 30 de minute! Pe lângă ochelari de soare şi pălărie, expunerea trebuie să fie redusă sau chiar evitată în intervalul 10.00-16.00, iar cremele aplicate trebuie să aibă factor de protecţie ridicat, de exemplu SPF 50+. Radiaţiile ultraviolete sunt responsabile pentru grave afecţiuni ale pielii, inclusiv cancer, spun experţii în domeniu. De aceea, este foarte important să respectăm anumite reguli în această perioadă pentru a nu avea de suferit. 

Iată ce vă recomandă Ministerul Sănătăţii pentru astfel de zile:

  • Beţi regulat multă apă. Nu aşteptaţi să vi se facă sete.
  • Evitaţi să ieşiţi afară între orele 11.00 şi 17.00.
  • Eliminaţi sau reduceţi activităţile în aer liber.
  • Nu vă lăsaţi niciodată copiii sau animalele de companie să aştepte în maşină.
  • Evitaţi alcoolul, cafeaua şi băuturile care conţin mult zahăr.
  • Mergeţi la doctor dacă următoarele simptome persistă, deşi vă retrageţi într-un loc răcoros şi consumaţi apă: aveţi crampe musculare la nivelul membrelor sau la nivelul stomacului, vă simţiţi slăbiţi, aveţi tulburări de somn sau ameţeli.
  • Consumaţi mâncare rece, de genul salatelor de legume sau de fructe. Acestea conţin şi multă apă.
  • Nu beţi lichide foarte reci pentru a evita şocul termic.
  • Persoanele care suferă de epilepsie, cele care au probleme cu inima, cu rinichii sau cu ficatul şi care, uneori, au restricţii impuse de medic, referitoare la consumul de lichide, să întrebe doctorul dacă nu pot mări, în această perioadă, consumul de lichide.
  • Când ieşiţi din casă, purtaţi haine din fibre naturale, deschise la culoare, largi, cu mâneci lungi. În loc de pălărie, ar fi bine să purtaţi pe cap o bandană din bumbac, deschisă la culoare, deoarece transpiraţi mai puţin. 
  • Faceţi frecvent duşuri călâi, udaţi-vă din când în când cu apă rece palmele şi faţa.


    Cum să-ţi fereşti pielea de radiaţii
Cum să-ţi fereşti pielea de radiaţii

Flash caniculă

  • Primele victime ale căldurii. Deşi medicii recomandă cu insistenţă ca persoanele vârstnice şi cardiacii să evite expunerea la soare, există oameni care ignoră sfaturile și cad victime vremii. Deja doi oameni au pățit-o în Argeș! Prima victimă un bărbat în vârstă de 44 de ani, a murit în localitatea Nucşoara în timp ce urca drumul către casă. Cel de al doilea incident s-a petrecut la Curtea de Argeş, unde un bărbat a fost găsit căzut pe stradă. În vârstă de 72 de ani, el zăcea inconştient, iar echipajul ambulanţei SMURD nu a putut decât să constate decesul. 
  • Apă potabilă cu cisterna. În plină caniculă, mii de oameni din Galați primesc apă potabilă cu  cisternele. Se întâmplă la Galați, iar motivul sunt banii! Din cauza datoriilor, sute de blocuri au fost debranşate de câţiva ani, de la reţeaua de aprovizionare. Cele mai multe blocuri sunt în cartierele considerate cele mai sărace ale municipiului cum ar fi Micro 39 sau Micro 40, informează news.ro.
  • Corturi anti-caniculă. Au apărut primele 9 corturi instalate pe post de oaze de răcoare din cele 20 promise de Gabriela Firea, edilul-șef al Capitalei. Ele au fost montate în cele mai importante intersecții ale orașului: Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa Unirii, Dristor, Parcul Carol, Piaţa 11 iunie, Parcul Cişmigiu, Piaţa Universităţii – Arhitectură, Piaţa Obor. Toate corturile amplasate sunt dotate cu personal medical, aer condiţionat, apă, trusă de prim-ajutor şi medicamentele necesare.

Vară toridă până în octombrie

simeon stalpnicul png

Potrivit estimărilor meteorologilor de la Centrul European de Prognoză (ECMWF), în România, vara va dura până la 1 octombrie, chiar şi după, cu temperaturi extreme în sudul ţării. 

  • IULIE. Caniculă în sudul Olteniei şi multe zile toride în tot sudul ţării, inclusiv pe Litoral. Temperaturi ”normale” vor fi doar la munte, în jur de 20 de grade, şi mai răcoare în Maramureş. Precipitaţiile vor fi extrem de puţine la malul mării, dar şi în sudul Moldovei, Muntenia, Oltenia şi Banat.
  • AUGUST. Extrem de cald în sudul Olteniei, Muntenia şi Dobrogea, unde vor fi multe zile cu soare fierbinte şi temperaturi ridicate. Vor fi ploi puţine în majoritatea regiunilor, ceea ce ar putea accentua seceta. Sunt prognozate precipitaţii doar la munte şi în Maramureş.
  • SEPTEMBRIE. Temperaturi mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă mai ales în sudul Olteniei, Muntenia şi Dobrogea. Sunt prognozate ploi extrem de puţine în toată Dobrogea şi în cantităţi de cel mult 40 l/mp în majoritatea regiunilor, accentuând seceta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
W Buffet webp
black friday foto unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net