Grav accident rutier în Ploiești: 5 persoane au fost rănite

Ultima actualizare:

    Ambulanța s-a răsturnat în momentul impactuluiFoto Mediafax
Ambulanța s-a răsturnat în momentul impactuluiFoto Mediafax

Cinci persoane au fost rănite în ruma unui accident rutier care s-a produs duminică seara, 24 iulie. O ambulanță care transporta un pacient în vârstă de 78 de ani a fost lovită atât de tare de un alt autoturism încât s-a răsturnat.

Martorii au declarat că ambulanța, care avea semnalele luminoase și sonore în funcțiune, a încercat să traverseze o intersecție din Ploiești, dar a fost luată în plin de un autoturism care trecea pe culoare verde a semaforului, potrivit Mediafax.ro.

Autosanitara se îndrepta spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, transportând un pacient care prezenta o urgență majoră.

“Echipajul transporta un pacient în vârstă de 78 de ani care suferise o ischemie. Acest caz reprezintă o urgenţă majoră, aşadar se justifică folosirea semnalelor acustice şi luminoase”, a declarat dr Daniel Nicolae, manager al SAJ Prahova.

În total, cinci persoane au fost duse la spital, prezentând traumatisme și plăgi. Printre victime se află și o minoră de 17 ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
un penthouse spectaculos care se intinde pe patru etaje a fost scos la vanzare intr o cladire cum nu mai e alta in lume 962668 webp
Noppajit Meen Somboonsate jpg
mitus vila mitropolie 35 webp
alimente, foto shutterstock jpg
metrorex, foto shutterstock jpg
manastirea antim bucuresti foto denis grigorescu jpeg
manastiri izolate, foto shutterstock jpg
castel, shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net