Incident la Neversea. Mii de oameni au huiduit PSD după o pană de curent
Un incident a avut loc duminică seară (8iulie) la Festivalul Neversea, desfăşurat pe o plajă din Constanţa. În timpul recitalului lui Grasu XXL, sunetul şi luminile de pe scenă au căzut la scurt timp după ce cântăreţul a înjurat Guvernul României, iar apoi cei câteva mii de spectatori au scandat "PSD, ciuma roşie".
Se estimează că în ultima zi a festivalului Neversea 2018 au participat circa 58.000 de persoane. Toată lumea se distra când, în timpul recitalului lui Grasu XXL, sunetul şi luminile de pe scenă au căzut la scurt timp după ce cântăreţul a înjurat Guvernul României. Timp de circa 30 de minute, publicul a huiduit și a scandat lozinci împotriva PSD, scrie news.ro.
Ulterior, organizatorii au rezolvat problema şi au spus că pana de curent a fost determinată de un generator defect, iar artistul s-a urcat pe scenă şi a afirmat că generaţia tânără va schimba ţara.
A urmat o pauză de aproximativ 40 de minute , după care Grasu XXL şi-a continuat showul.