Ion Iliescu ar putea fi urmărit penal pentru moartea a patru ortaci în Dosarul Mineriadei

Ultima actualizare:

    Ion Iliescu este acuzat de procurori pentru crime împotriva umanității
Ion Iliescu este acuzat de procurori pentru crime împotriva umanității

Veste proastă pentru Ion Iliescu! Acesta ar putea fi urmărit penal pentru moartea a patru ortaci în Dosarul Mineriadei din 1991. Este o decizie luată, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis o cerere a procurorilor privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului președinte.

Luna decembrie vine cu un cadou neașteptat pentru fostul președinte Ion Iliescu. În loc să se bucure în tihnă de sărbători, el află că ar putea fi cercetat penal pentru moartea a patru oameni. Dosarul Mineriadei revine în actualitate și îl cam pune pe jar. 

Ion Iliescu ar putea fi urmărit penal. Ce scrie în decizia instanței

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, o cerere a procurorilor de la Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Ion Iliescu, în legătură cu moartea a patru persoane în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, relatează Agerpres.

"Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. În temeiul art.335 alin. (4) şi alin. (41) Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr.65/II/2/2021 din 11 noiembrie 2021 emisă de procurorul şef al PICCJ - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică prin care s-a dispus infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 10.10.2008 în dosarul nr. 1122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi redeschiderea urmăririi penale în cauză. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 1122/P/2007 al PICCJ - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul Iliescu Ion, în sumă de 313 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 2 decembrie 2021", se arată în decizia instanţei.

Dosarul Mineriadei. Traseul sinuos al anchetei 

Dosarul mineriadei are două părți: partea în care Iliescu este acuzat de moartea a patru mineri și partea în care fostul președinte este acuzat de crime împotriva umanității. 

  • 2007, iunie. În Dosarului Mineriadei, Ion Iliescu a fost pus sub acuzare, în iunie 2007, de fostul procuror Dan Voinea pentru săvârşirea infracţiunii de participare la omor deosebit de grav, alături de Mihai Chiţac, fost ministru de Interne, şi fostul adjunct al acestuia, generalul Gheorghe Andriţa. Acuzaţiile aveau legătură cu moartea a patru persoane în timpul evenimentelor din noaptea de 13-14 iunie 1990.
  • 2007, decembrie. În decembrie 2007, procurorul general de la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, a infirmat soluţia de începere a urmăririi penale împotriva fostului preşedinte.
  • 2008, octombrie. În octombrie 2008, procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) faţă de Ion Iliescu.

De menţionat că partea principală a dosarului Mineriadei a fost trimisă în instanţă de procurorii militari în iunie 2017, Ion Iliescu fiind acuzat, alături de Petre Roman, Miron Cozma, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, pentru comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii.

  • 2020, decembrie. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus restituirea la Parchetul Militar a dosarului, pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate.

Dosarul Mineriadei. Ce s-a întâmplat în iunie 1990

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Conform Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensionare iDqv8 webp
index webp
62480480 jpg
calendar png
bancomat jpeg
ciolacu coalitie jpg
test auto png
avion ajerbaidjean jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net