«Nu credem în dublarea salariilor până nu vedem!»

Ultima actualizare:

    Click! a stat de vorbă cu câţiva bugetari pe tema majorării lefurilor. Cei mai mulţi spun că n-au încredere în promisiunile guvernanţilor
Click! a stat de vorbă cu câţiva bugetari pe tema majorării lefurilor. Cei mai mulţi spun că n-au încredere în promisiunile guvernanţilor

Anunţul potrivit căruia salariile bugetarilor se vor dubla ar fi trebuit să-i bucure pe aceştia. Dar, nu e chiar aşa. Unii spun că, până nu văd, nu cred, alţii că sunt sătui de promisiuni sau că, de fapt, veniturile lor vor scădea. Click! a stat de vorbă cu câţiva oameni care lucrează la stat în diverse domenii. Iată ce ne-au spus!

E mare agitaţie în jurul acestui subiect, mai ales după ce liderul PSD Liviu Dragnea a prezentat, marţi, frânturi din proiectul Legii salarizării unitare. Potrivit acestuia, salariile bugetarilor se vor dubla, eşalonat, începând de anul viitor şi până în 2022, în unele cazuri. De pildă, un asistent medical principal va avea o leafă de 5.108 lei, un medic rezident, 5.700 de lei, un profesor grad V, 6.900 de lei, un poliţist, 4.259 lei, iar un actor, 6.910 lei.

Preşedintele Federaţiei Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, îi acuză, însă, pe guvernanţi de lipsă de transparenţă. „Au simulat nişte negocieri. Ne-am întâlnit de trei ori cu ministrul muncii şi, de fiecare dată, ne-a arătat altă grilă de salarizare. Au fost nişte discuţii sterile, iar noi nici acum n-am primit un draft al proiectului legii. În plus, ministrul Lia Olguţa Vasilescu a spus, de fiecare dată, că salariile se vor dubla, dar n-a spus şi că veniturile vor scădea. Şi asta, deoarece sporurile pe care le vor primi asistenţii medicali vor fi plafonate la 30%”, ne-a explicat Huşanu.

Acesta a mai spus că, în prezent, un asistent cu gradaţie maximă, care lucrează la Terapie Intensivă sau la Unitatea de Urgenţă, în sala de operaţie sau pe ambulanţele SMURD are, în prezent, un salariu de 2.860 de lei. „Dar venitul acestuia se dublează datorită sporurilor şi ajunge undeva la peste 5.000 de lei. Dacă vor dubla salariile, dar vor plafona sporurile, veniturile lor vor scădea! Cu aşa ceva nu putem fi de acord!”, a adăugat şeful Sanitas Bucureşti.

Acesta a mai spus că, potrivit informaţiilor făcute publice până acum, tichetele de masă, care au o valoare lunară de 300 de lei, adică un total de 3.600 de lei pe an, vor fi înlocuite cu norma de hrană. Aceasta va fi de 2.900 de lei pe an, deoarece va însuma două salarii minime pe economie. „Prin urmare, din ceea ce am văzut până acum, nu reiese nimic bun pentru noi. Aşa că oamenii sunt pregătiţi să iasă în stradă, dacă lucrurile rămân astfel”, a încheiat liderul Sanitas Bucureşti.

Asistent medical: «Suntem dezamăgiţi»

simeon stalpnicul png

Aurelia Constantin este asistentă medicală la Terapie Intensivă, la Spitalul „Sf. Maria” din Capitală, şi spune că atât ea, cât şi colegii ei sunt foarte dezamăgiţi. „Dacă ne vor scădea veniturile, vom trece pe alte secţii. De ce să ne chinuim la ATI unde vedem toate nenorocirile? Lucrăm la foc continuu, de sărbători, în zilele libere, noaptea. Când suntem chemaţi noaptea pentru operaţii urgente, ne plătim singuri taxiul. Desenele prezentate, marţi, de Liviu Dragnea arată că un asistent va avea un salariu de 5.100 lei, iar un învăţător, 5.400. Păi, de ce să mai lucrez în spital, când un învăţător câştigă mai bine?”, se întreabă Aurelia.

Profesor: «Suntem sceptici»

Am stat de vorbă şi cu o profesoară de Limba Română de la un liceu din Bucureşti. Alina are o vechime de 16 ani, toate gradele luate, plus doctorat, o normă săptămânală de 19 ore şi clasă de dirigenţie. Salariul actual este 2.600 lei. „Faţă de 2013, când aveam 1.500 de lei, e bine, însă, e clar că e mic în raport cu pregătirea mea, cu vechimea şi cu munca depusă. Salariul care m-ar motiva ar fi de o mie de euro. Prin urmare, este normal să-mi doresc o majorare, dar nu ştiu dacă aceasta va fi pusă în practică. Sunt sceptică, pentru că nu ştiu dacă economia noastră poate să suporte o astfel de mărire de salariu. Până nu văd, nu cred”, ne-a spus profesoara.

Poliţist: «E poezia preferată a guvernelor»

simeon stalpnicul png

„Sunt poliţist de 20 de ani, dar nu mai cred în nici o promisiune de mărire a salariului. Asta este poezia preferată a tuturor guvernelor. Nici în momentul de faţă proiectul lor de modificare a salariilor nu este sustenabil. De unde iau ei atâţia bani ca să ne dea nouă? Eu nu ştiu acum, de la o lună la alta, ce salariu urmează să încasez, pentru că nu există o transparenţă a sporurilor. Mereu trebuie să stau cu frica în sân, în condiţiile în care am o familie de întreţinut. Cel mai mult am câştigat până acum 2.700 de lei. Până şi un şofer de ambulanţă câştigă mai bine decât mine”, ne-a mărturisit agentul şef Mihai Aldescu, din judeţul Mehedinţi. (Maria Apostol)

Actor: «Ar fi minunat!»

simeon stalpnicul png

Actorul Silviu Biriş, de la Teatrul Naţional Bucureşti, spune că „ar fi minunat dacă salariile ar creşte aşa cum se aude. Nu am mai fi nevoiţi să alergăm prin toate părţile”. Artistul ne-a mai precizat că, în această primăvară, salariile actorilor s-au dublat, deja, aşa cum se anunţase. „Pot să confirm că s-au ţinut de cuvânt şi ne-au mărit salarii. Suma pe care am primit-o în plus am alocat-o educaţiei copiilor - sport, instrument, limbi străine. Dar, mai fac şi milostenie. Din prinosul nostru, mai dăm o masă caldă unor copilaşi. Apoi, investesc în munca mea, în textele mele, în repetiţii şi ore de canto”, ne-a declarat Silviu. (Ştefania Stancu)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (37) jpg
turist francez jpg
avion jpg
pestera ochii lui dumnezeu jpg
turisti americani jpg
tanar decedat vaslui Foto Vremea noua jpg
obiceiuri culinare ciudate lume jpg
steve si ivana instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net