Nunta Principesei Ileana: ultima nuntă regală din România

Ultima actualizare:

    Principesa Ileana și Arhiducele Anton au plecat de la Peleș în caleașcă
Principesa Ileana și Arhiducele Anton au plecat de la Peleș în caleașcă

Peste doar șapte zile, nepotul Regelui Mihai, Nicolae, se va căsători cu logodnica sa, Alina. Nunta va avea loc la Sinaia, locul în care s-a desfășurat ultima nuntă regală din România, cea a Principesei Ileana, fiica cea mică a lui Ferdinand și a Mariei. Click! îți spune cum s-au desfășurat evenimentele, în iulie în 1931, ce invitați celebri au avut mirii, și cum a fost rochia de mireasă.

A fost o nuntă ca-n povești. Trei zile a durat: 24, 25 și 26 iulie, anul 1931.  Casa Regala a României a decis ca nunta Principesei Ileana cu alesul inimii sale, Arhiducele Anton, să aibă loc la reședința regală din Sinala, Castelul Peleș, „căci e mai racoare și liniștit și este loc pentru invitați”.

Ileana a ales „ultima duminică din această lună, căci în august e post de Sfânta Maria”, iar mai devreme „nu e cu putință, fiindcă am așa de multe de orânduit înainte”, potrivit „Historia”.

A fost ultima căsătorie oficială încheiată în țară pentru un membru al Familiei Regale române.

Nunta principesei române a fost un eveniment monden de valoare internațională. La ceremonie au participat numeroși corespondenți de presă din străinatate, unii veniți tocmai de pe coasta Pacificului (corespondenții ziarelor The San Francisco Chronicle și The San Francisco Examiner). Familia Regală a primit felicitări din întreaga lume, de la Herbert Hoover, președintele SUA și Juan Esteban Montero, președintele Chile, până la Hindenburg, președintele Germaniei și Zog I, Regele Albaniei.

Slujba de cununie a Principesei Ileana și a Arhiducelui Anton a fost în ritul romano-catolic
Slujba de cununie a Principesei Ileana și a Arhiducelui Anton a fost în ritul romano-catolic

Invitați de seamă, din țară și de peste hotare

La invitația Familiei Regale, la festivități, a participat elita politică românească: prim-ministrul Nicolae Iorga, C. Argetoianu, mareșalul Prezan, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Al. Vaida-Voevod, Gheorghe Brătianu, I. G. Duca, Octavian Goga, dr. N. Lupu, gen. Artur Vaitoianu, președintele Senatului, Mihail Sadoveanu etc. A lipsit doar Alexandru Averescu, plecat la tratament la Kissingen.

În după-amiaza zilei de 24 iulie, au sosit la Sinaia socrii miresei, împreună cu Regina Marioara a Iugoslaviei.

Regina Marioara, Arhiducele Alfons, Principele și Principesa de Leiningen au fost cazați la Castelul Pelișor, iar toți ceilalți oaspeți au fost găzduiți la Castelul Peleș, în apartamente special amenajate.

Prima zi a ceremoniilor căsătoriei princiare, 24 iulie, s-a încheiat cu o serată la Castelul Pelișor, unde invitații au putut viziona filmul lui Charlie Chaplin, „Luminile orașului”.

Sinaia, în straie de sărbătoare

În timpul ceremoniilor, Sinaia a uitat de orice altceva, mai scrie „Historia”. „Drapelele naționale fluturau pe clădirile publice, ghirlande de flori cu crengi de brad și becuri multicolore fuseseră instalate pe stâlpii de telegraf pe tot parcursul drumului de la gară până la Castelul Peleș”. Orașul era garnisit de vizitatori, de uniforme strălucitoare și limuzine luxoase. Pe platourile Peleșului au venit în costume de sărbătoare numeroși țărani din satele din apropiere.

Din „caseta sa particulară”, Principesa Ileana a donat pentru săracii primăriilor București, Iași, Cernăuți, Cluj și Chișinău 50.000 lei, primăriei Balcic 40.000 lei, primăriei Sinaia 25.000 lei și primăriei Poeni, unde se afla unul dintre domeniile sale, 10.000 lei.

Daruri scumpe pentru miri

Vineri și sâmbătă, 24-25 iulie, în Sala Florentină a Castelului Peleș, a avut loc ceremonia primirii de către viitoarea familie arhiducală a felicitărilor și darurilor prezentate de către diferite instituții și personalități.

Dintre darurile deosebite oferite „Înalților logodnici”, sunt de menționat: avionul Moth-Haviland, „echipat pentru turism și admirabil utilat, de construcțiune și valoare deosebită” și o broșă de briliante cu insigna marinei, oferite de Regele Carol al II-lea, dar și cadoul Marelui Voievod Mihai, rezultatul propriei îndemânări, o călimară de lemn, un colier de briliante și un altul de perle cu un mare briliant și cu un safir de dimensiuni excepționale, dăruite de Regina Maria, un colier cu pandantiv de briliante montat în platină oferit din partea guvernului de primul ministru Nicolae Iorga, o casetă de aur și email conținând „recipisa de depozit a 200 de acțiuni B.N.R” depuse pe numele Principesei Ileana oferită de guvernatorul Băncii Naționale a României, Mihail Manoilescu, „un inel cu briliante într-o cutie Lalique” oferit de Camera Deputaților, o icoană lucrată la muntele Athos în anul 1580, oferită din partea Basarabiei de generalul Răscanu și multe altele.

Familia Regală și oaspeții săi au încheiat seara zilei de 25 iulie printr-o recepție dată la Castelul Pelișor, urmatș de dans. Balul a fost deschis de logodnici cu un vals.

În 26 iulie 1931, într-o „dimineață triumfală, înveșmântată în soare și în azur, însuflețită de febrilul neastâmpar al miilor de drumeți sosiți din ajun și în zori” s-au desfășurat ceremoniile căsătoriei civile și religioase. La ora 10.00, la Castelul Pelișor s-a desfășurat, într-un cadru restrâns, în prezența familiilor regale și arhiducale și a unor apropiați ai acestora, festivitatea căsătoriei civile.

„În fata unui crucifix, a codului civil și a dosarului care cuprinde Statutul Curții Regale a României”, ofiȚerul stării civile, C. Hamangiu, ministrul Justiției, „a adresat soților întrebările și a primit răspunsurile acestora în limba română și în limba franceză, cunoscută de amândoi mirii”. După întrebările rituale a fost cerut și obținut consimțământul suveranului. Martorii mirilor au fost Regele Carol al II-lea și Principele Friedrich de Hohenzollern pentru Ileana și Arhiducele Franz-Josef și Principele Leiningen pentru Anton.

După ceremonia civilă, mirii au plecat la Castelul Peleș pentru ceremonia religioasă. Pe aleile reședinței au fost desfășurați soldații regimentului de gardă, iar aproape de Peleș au fost înșiruite „în uniformele lor pitorești, cohortele cercetașelor, ale studentelor de la I.F.C.A. și de la O.N.E.F.- adolescente cu chipurile bronzate de soare, venite să salute pentru cea din urmă oară Domnița care le-a fost căpetenie și tovarășă”.

Reședința regală era împodobită cu steaguri și flori. Nota dominantă a decorațiunilor a fost dată de o mulțime de ghirlande pline de trandafiri roșii și albi. În mijlocul holului mare al palatului a fost amenajat un altar, flancat de torțe uriașe. Pe altar a fost așezat un tablou pictat de Holbein reprezentând-o pe Maica Domnului. În uniformă de general de vânători de munte, Regele Carol al II-lea a condus-o pe sora sa la altar, urmați de Regina Maria și însoțitorul său, Arhiducele Leopold-Salvador.

Rochia de mireasă, creată de Regina Maria

Regina Mamă purta o rochie din mătase albă și o pălărie de aceiași culoare. Apoi venea, Principele moștenitor Mihai, îmbrăcat în uniforma de cadet de aviație.

Rochia de mireasă a Ilenei a fost din crepe-satin alb
Rochia de mireasă a Ilenei a fost din crepe-satin alb

„Un zâmbet prietenos luminează chipul tinerei mirese, care înaintează spre făclii cu fruntea încinsă în diadema de aur din care se despletește torentul de beteală scânteietoare. Domnița poartă o rochie crepe-satin alb, peste care plutește o străvezie maramă de tulle, revărsat în cute flexibile peste trena purtată de patru copile brune, cu privirile pline de o candidă sfială. Cununa florilor de lămâiță îi împodobește tâmplele, pe decolteul trandafiriu strălucește superbul colier de platină, primit în dar de la guvernul țării în ajun”.

Coronita de aur decorată cu diamante, purtată peste părul tuns scurt și vopsit roșcat, fusese primită cadou de la Leopold-Salvator de Habsburg, viitorul socru, și era o bijuterie de familie, dăruită de Împăratul Napoleon I soției sale, Arhiducesa Maria Luiza.

Rochia de nuntă a Domniței a fost creația unei case de modă din București, după modelul și desenele Reginei Maria și nu a fost văzută înainte de nuntă de admiratorii Ilenei, deoarece creatorul a sugerat că acest lucru poartă ghinion. Voalul din fir aurit, lung de 40 de picioare, era opera fetelor din Asociația Femeilor Creștine (ACF), asociație care se aflase sub directul patronaj al principesei.

Cine au fost nașii de cununie

În fotografia de grup realizată în ziua cununiei, apar Regele Mihai (copilul din stânga), Regele Carol al II-lea, în dreapta miresei, și Regina Maria, chiar lângă Ileana, în partea stângă
În fotografia de grup realizată în ziua cununiei, apar Regele Mihai (copilul din stânga), Regele Carol al II-lea, în dreapta miresei, și Regina Maria, chiar lângă Ileana, în partea stângă

Nașii de cununie au fost martorii de la cununia civilă, Regele Carol al II-lea și Principele Friederich de Hohenzollern din partea Ilenei și Principele de Lenningen și Arhiducele Franz Josef din partea lui Anton. Mirele „sosește în urmă, în fracul svelt, însoțit de principele de Leiningen. Regele Carol al II-lea, în uniforma gri a vânătorilor de munte, a luat loc în stânga, alături de principele Friederich de Hohenzollern, în uniforma cenușie a ulanilor imperiali. Înalții oaspeți se așează pe fotoliile la picioarele cărora sunt așternute perne de velours roșu. Și slujba nupțială începe sub lumina tremurătoare a celor opt făclii uriașe, care aruncă reflexe și umbre pe chipul palid al Madonei.(...) Orga își revarsă armoniile, topite în melodioasele acorduri ale violoncelului. La un semn al Suveranului, Marele voievod Mihai ia din mâinile Domniței Ileana buchetul nupțial, și-l depune pe perna roșie de la picioarele Regelui Carol”.

Liturghia a fost tinuta de înalti prelati romano-catolici.

La prânzul de încheiere s-a sărbătorit cu șampanie franțuzească și vinuri românești din pivnițele regale și s-a dansat pe muzica orchestrei conduse de maestrul Dinicu.

După praznic, mirii și oaspeții lor au urmărit de pe platoul terenului de golf de la Peleș „zborurile avioanelor fără motor ale școlii de la Codlea: coborând de la Bucegi, într-un lin zbor planat, iar directorul școlii, profesorul Alfred Ladengang a aterizat pe pajiștea verde”.

Principele Nicolae și logodnica sa, Alina Binder, se vor căsători duminică, 30 septembrie, la Sinaia. Cununia va avea loc la Biserica Sfântul Ilie, iar petrecerea de nuntă, la Casino Sinaia.

Nicolae (32 de ani) și Alina (30 de ani) vor avea circa 300 de invitați la nuntă
Nicolae (32 de ani) și Alina (30 de ani) vor avea circa 300 de invitați la nuntă
Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net