România a depășit China la numărul cazurilor de COVID-19
În iarnă, această afirmație părea ireală, dar iată că în 29 august România depășește oficial bilanțul Chinei la numărul îmbolnăvirilor de coronavirus.
Azi, 29 august, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 1.365 de cazuri noi, numărul total al îmbolnăvirilor cu SARS-COV-2 ajungând la 85.833. Hotnews.ro semnalează că oficial am întrecut China cu acest bilanț nedorit. Țara în care a debutat pandemia de coronavirus, în decembrie 2019, a raportat până azi 85.022 de cazuri și 4,634 de decese. 9 noi infectări au fost anunțate în ultimele 24 de ore. În România, primul caz de COVID-19 a fost înregistrat în 24 februarie 2020.
Aproape 25 de milioane de cazuri în toată lumea
De la debutul pandemiei, la nivel global au fost raportate 24.940.758 de cazuri de COVID-19 (n.r. - la ora transmiterii acestei știri). S-au înregistrat 841.991 de decese, iar numărul persoanelor vindecate se ridică la 17,317,972. Acum, în lume sunt active 6.780.795 de cazuri de COVID-19. SUA rămân cele mai afectate, cu 6.097.318 de cazuri și 185.969 de decese, pe locul al doilea fiind Brazilia, cu 3.812.605 de cazuri și 119.594 de decese.
Citește și:
Cum s-au pregătit alte state pentru redeschiderea şcolilor. Cu ce probleme se confruntă