Un asistent medical s-a spânzurat în ziua în care a aflat că are COVID-19
Un asistent medical de radiologie în vârstă de 40 ani s-a spânzurat în ziua în care a aflat că este infectat cu virusul SARS Cov-2, deşi colegii săi spun că făcuse o formă uşoară a bolii şi a fost lăsat să se izoleze la domiciliu.
Tragedia s-a produs vinerea trecută, în Bihor. Asistentul medical lucra la Radiologia Unităţii de Primire a Urgenţelor din Spitalul clinic judeţean din Oradea şi a aflat vinerea trecută că este infectat cu noul coronavirus, scrie adevarul.ro.
În aceeaşi după-amiază, bărbatul a fost găsit spânzurat în locuinţă. "Nu există suspiciuni că ar fi fost victima vreunei infracţiuni", a declarat, luni, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor. Bărbatul a fost descris de cadrele medicale din spital ca un coleg bun. "Un om şi un coleg extraordinar", "Un optimist, întotdeauna cu un zâmbet, cu o vorbă bună", acestea sunt doar câteva din mesajele transmise familiei, pe Facebook. "Sincere condoleanţe familiei şi colegilor", a transmis, pe contul său de socializare, şi preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş.
Bărbatul era căsătorit şi tatăl a doi copii. El va fi condus pe ultimul drum marţi, 3 noiembrie.
Citește și: