Vrea să picteze o icoană de Cartea Recordurilor

Ultima actualizare:

    Icoana la care lucrează profesorul Adrian Luţă şi elevii lui va avea 6 metri pe 8 metriFoto: evenimentvalcean.ro
Icoana la care lucrează profesorul Adrian Luţă şi elevii lui va avea 6 metri pe 8 metriFoto: evenimentvalcean.ro

Un profesor de pictură din Râmnicu Vâlcea vrea să intre în Cartea Recordurilor cu cea mai mare icoană realizată pe sticlă. Ajutat de o echipă de cinci elevi de la Palatul Copiilor, Adrian Luţă, care e absolvent de Teologie, a schiţat deja chipurile sfinţilor şi mai multe scene din Biblie, printre care Botezul şi Învierea Mântuitorului.

Profesorul Adrian Luţă va realiza un triptic, un ansamblu compus din trei panouri de sticlă, având în total opt metri înălţime şi şase metri lungime. Fiecare icoană luată separat va simboliza câte o scenă religioasă, cea din centru - Învierea Domnului, iar celelalte două - Sfântul Antim Ivireanul şi Sfântul Calinic de la Cernica, alături de mănăstirile din Vâlcea, scrie adevarul.ro. Tripticul, ce va fi asamblat într-o ramă din lemn, va fi expus mai întâi la Arhiepiscopia Râmnicului şi apoi la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Icoana uriaşă ar putea fi omologată anul viitor. Ultimul record în materie a fost stabilit în Arad, de Aurelia Bobocel, care a reprodus “Cina cea de Taină” pe sticlă încălzită. Icoana omologată în 2004 de Guiness Book are doi metri lungime şi un metru înălţime.

Crescut într-un mediu teologic, cu tatăl preot, artistul din Râmnicu Vâlcea visează la acest plan încă din copilărie.“Ideea o am încă de la 16 ani. Am vrut să fac ceva la nivel mondial. Tatăl meu a fost preot, am crescut în acest mediu. În ceea ce priveşte lucrarea, este finalizată în proporţie de 50%, undeva cel mai târziu în luna martie o să fie gata. Lucrăm şi şase ore pe zi, la final de săptămână, când timpul ne permite. Două dintre fetele care mă ajută vor avea şi BAC-ul şi îmbină şcoala cu această activitate“, spune Adrian Luţă pentru evenimentvalcean.ro.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net