EXCLUSIV Alina Vidican este gravidă: "Vreau să-i fac şi o fetiţă lui Borcea"
Cristi Borcea nu pierde timpul nici în spatele gratiilor! Soţia lui, Alina, este însărcinată în opt săptămâni.
În sfârşit, o veste bună în acest an pentru Cristi Borcea. Aflat din luna martie în Penitenciarul Poarta Albă, unde execută o pedeapsă de şase ani şi patru luni în „Dosarul transferurilor”, fostul şef al echipei Dinamo a profitat din plin de camera intimă a închisorii, dar nici când a venit acasă, în permisie, n-a stat cu mâinile în sân. Acesta a reuşit s-o lase însărcinată pe soţia sa, Alina.
Doamna Borcea l-a anunţat recent că vor deveni, din nou, părinţi. „Un copil este un motiv de bucurie. Sunt însărcinată în 8 săptămâni. S-a întâmplat chiar în momentul în care Cristi a fost lăsat acasă, din arest, în permisie pentru 24 de ore. Eu şi Cristi suntem foarte fericiţi, ne mai doream încă un copil, iar acum s-a întâmplat. I-am spus şi băieţelului nostru că va avea un frăţior sau o surioară, e încă mic pentru a conştientiza acest lucru, dar el s-a bucurat oricum şi a spus că abia aşteaptă să se joace împreună. Cristi îşi doreşte o fetiţă, vom vedea. Deocamdată e devreme să aflăm. Mă simt foarte bine, nu am greţuri deloc. Încă nu ştiu unde voi naşte, dacă în ţară sau în străinătate. Mai este până în iulie, august”, a declarat Alina Vidican, pentru Click!
Cristi Borcea are patru copii legitimi şi o fetiţă nerecunoscută încă
Pe Cristi Borcea şi Mihaela i-a legat o căsnicie de 22 de ani. Împreună au trei copii: gemenii Mihai Angelo şi Antonia Melissa (11 ani) şi pe Patrick (16 ani). În 2012, fostul director executiv de la Dinamo s-a căsătorit cu Alina Vidican şi, împreună, au un băieţel, George Alexandru (2 ani şi jumătate), care s-a născut la Miami.
În cursul acestui an, Borcea a fost dat în judecată de o avocată, Simona Dana Voiculescu, care afirmă că fetiţa ei în vârstă de 8 ani este tot a dinamovistului penal.