Brazilia, în doliu! A murit o "legendă" a fotbalului
Ultima actualizare:
Carlos Alberto, căpitanul naţionalei de fotbal cu care Brazilia a câştigat Campionatul Mondial din 1970, a decedat la vârsta de 72 de ani, din cauza unui infarct.
Carlos Alberto a evoluat pe postul de fundaş dreapta şi a jucat un rol important la turneul final din urmă cu 46 de ani. El a marcat al patrulea gol în finala cu Italia, cu o execuţie spectaculoasă, una dintre cele mai frumoase din istoria Cupei Mondiale.
După retragerea din activitate, Carlos Alberto a antrenat mai multe echipe din Brazilia, iar în 2005 a fost pentru scurt timp selecţioner al naţionalei din Azerbaidjan.