Dansăm şi după aflarea adversarilor la Euro?
Palatul Congreselor din Paris găzduieşte în sâmbătă seară (12 decembrie) cel mai aşteptat eveniment al finalului de an în lumea fotbalului: tragerea la sorţi a grupelor pentru Euro 2016, competiţie la care participă şi România.
Calificaţi pentru a cincea oară în istorie la un turneu final european (primul cu 24 de echipe la start), tricolorii aşteaptă cu nerăbdare să vadă cu cine îşi vor măsura forţele la Euro 2016. Din urna a treia valorică, românii n-au cum să evite una dintre marile forţe ale continentului, naţionalele din prima urnă fiind de valori apropiate. Poate Portugalia, dependentă de Cristiano Ronaldo, ar fi de preferat. În rest, Franţa e la ea acasă, Spania e Spania, Germania e campioana mondială, Belgia e cea mai în formă echipă a lumii, iar Anglia s-a calificat cu 10 victorii din 10 meciuri.
Iordănescu şi Burleanu vor fi prezenţi la Paris
Cruciuliţele selecţionerului Anghel Iordănescu ne-ar putea ajuta însă în ceea ce priveşte celelalte două adversare. Astfel, în urna a doua sunt două mari “sperietoare”, Italia şi Croaţia. Dacă vom avea ghinion şi vom “pescui” una dintre ele, atunci putem vorbi despre o “grupă a morţii” pentru România. În schimb, cu ruşii, cu ucrainenii, cu elveţienii şi cu austriecii ne putem bate oricând de la egal la egal.
Din urna a patra, singurul nume de evitat e Turcia, care ne-a bătut clar la noi acasă în ultimul meci direct. Apoi, din grupul naţionalelor nordice (Irlanda, Islanda, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord) e greu de spus care ar fi mai potrivită. Mai rămâne Albania, pe hârtie cea mai slabă echipă de la Euro 2016, pe care toată lumea o vrea în grupă. “E pentru prima dată când nu fac pronosticuri. Când am plecat de-acasă, băieţii mi-au spus că voi fi norocos. Eu nu cred, pentru că suntem în urna a treia şi vom avea cu siguranţă o tragere grea”, a declarat Iordănescu, cel care alături de Burleanu conduce delegaţia României la Paris.
Tragerea la sorţi, în 4 paşi
Cum ne calificăm mai departe
Dintre cele 24 de naţionale calificate la EURO, 16 vor merge mai departe către optimi: primele două formaţii din fiecare grupă plus cele mai bune patru naţionale de pe locurile trei în funcţie de punctele acumulate şi de golaveraj.
Unde vedem tragerea la sorţi
Ceremonia de la Paris va fi transmisă în direct la DolceSport începând cu ora 19.00, iar site-ul www.dolcesport.ro va difuza imagini live de la Paris. De asemenea, de pe www.click.ro puteţi afla în timp real rezultatul tragerii la sorţi.
Cea mai grea grupă posibilă
- Germania
- Italia
- România
- Turcia
Cea mai uşoară grupă posibilă
- Portugalia
- Austria
- România
- Albania