Răzvan Lucescu, fără rival în Grecia. A 16-a victorie din 17 meciuri!
PAOK Salonic îşi continuă marşul triumfal spre titlul de campioană, primul după 34 de ani.
A mai trecut o etapă din campionatul Greciei, a 17-a, iar echipa antrenată de Răzvan Lucescu a bifat a 16-a victorie (plus un egal). Pe teren propriu, PAOK a zdrobit-o duminică seară cu 4-0 pe OFI Creta, iar antrenorul român a fost la final extrem de euforic. „Să ai doar un egal în 17 meciuri înseamnă că jucăm un fotbal de calitate, de aceea conducem atât de categoric în clasament. Cine spune că nu jucăm cel mai bun fotbal greşeşte. Dominăm, am dat cele mai multe goluri, am câştigat derby-urile”, a rezumat Răzvan Lucescu sezonul aproape de perfecţiune făcut de gruparea din Salonic. Principalele rivale ale lui PAOK sunt mult în spate, la 8 puncte (Olympiacos), respectiv 14 puncte (AEK Atena), astfel că titlul e la îndemâna alb-negrilor mai mult ca niciodată în ultimii 34 de ani. După etapa intermediară de mâine, când PAOK întâlneşte acasă o altă codaşă, Giannina, echipa lui Lucescu va da asaltul decisiv pentru câştigarea campionatului, „dubla” cu contracandidatele din Atena, AEK (duminică, în deplasare) şi Olympiacos (la 10 februarie, pe propria arenă).