Serbia - România, 2-2. Cu egalurile nu facem primăvară
Tricolorii vorbesc frumos, dar devine tot mai frustrantă punerea în practică. Era greu de crezut că vom obține în Serbia mai mult decât am obținut la Ploiești cu Muntenegru si așa a fost.
Probabil că vom lua acest meci ca pe ceva bun. Un nou început pe care să construim și alte bla-bla-uri care nu ne mai încălzesc cu nimic. Adevărul e că nu avem vreun argument să ne batem cu cei mari. România joacă dintr-o inerție de mărfar și nu vezi nicio idee de joc. Posesie nu mai știm să facem, contraatac, nici atât, la faze fixe suntem jalnici, iar fizic nu putem să jucăm nici împotriva naționalei de femei a Germaniei, Canadei sau SUA. Mitrovici ne-a arătat ce înseamnă să ai un vârf de atac pe care să te poți baza și ne-a dat două goluri imposibile, care ar trebui să fie studiu de caz pentru Cosmin Contra. Au făcut și ei două prostii și ne-au făcut cadou un penalty transformat de Stanciu, iar mijlocașul specialist în meciuri amicale bune i-a mai furnizat o pasă bună lui Țucudean pentru un 2-2 cu care să ne umflăm până la meciul cu Lituania. Grupa o putem câștiga însă cu asemenea ciupeală de joc doar dacă se schimbă sistemul, ca pe vremea lui Florin Halagian, și se dau două puncte la victorie.
