Curtea de Apel a decis azi irevocabil: «Gigi Becali iese din puşcărie în noiembrie 2016»

Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate atât solicitările patronului Stelei, care voia să stea mai puţin după gratii sau chiar să fie eliberat, dar şi pe cele ale procurorilor, care au cerut tot timpul pedeapsa maximă. Astfel, rămâne ca pedepasă definitivă şi irevocabilă trei ani şi şase luni. Asta însemeană că, după ce a executat deşa şase luni şi şapte zile, Becali va ieşi din arest la mijlocul lunii noiembrie al anului 2016. Ieri, în faţa instanţei, Gigi Becali a făcut din nou circ în tentativa de a-i impresiona pe judecători. Le-a cerut din psalmi şi a încercat din nou să se disculpe. "Vă spun adevărul şi numai adevărul. Referitor la prima faptă, cea de sechestrare de persoane, vă jur că am dat 7.000 de euro bodyguarzilor să-mi răscumpere maşina. Au venit cu hoţii în portbagaj, dar din toate declaraţiile, nu există niciuna în care să spună că Becali a instigat la lipsire de libertate. Referitor la schimbul de terenuri, în hotărâre scrie că deşi s-a întâmplat aşa, nu este faptă penală", a spus Becali.

S-a plâns de condiţiile de transportGigi Becali este în acest moment încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, din judeţul Constanţa şi de acolo a fost nevoit să vină la Bucureşti pentru a apărea ieri în faţa instanţei. Acesta a fost însă nemulţumit călătorie. "Este o cursă care pleacă şi opreşte în toate puşcăriile. Este foarte greu să merg şapte ore în condiţiile în care eu am plătit atâtea taxe şi statul român nu mă poate transporta aşa cum trebuie", s-a plâns Becali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net