Nole, "robotul", l-a învins pe Murray şi e campion la Melbourne
Tenisul masculin pare o afacere cu un singur personaj principal. Sârbul Novak Djokovici, liderul mondial, s-a impus în trei seturi 6-1, 7-5, 7-6(3), în fața britanicului Andy Murray, adjudecându-și trofeul suprem la Australian Open.
La 28 de ani, Novak Djokovici face legea în tenisul mondial masculin. Sârbul s-a impus în finala de la Australian Open, ajungând la 11 titluri de Mare Șlem câștigate în carieră, fiind pe locul 5 în clasamentul all-time la acest capitol, la egalitate cu legendarii Bjorn Borg și Rod Laver. Pentru perfomanța sa, Novak Djokovici va primi un premiu în valoare de 3,8 milioane de dolari și 2.000 de puncte ATP, în timp ce Andy Murray, pierzâtor pentru a cincea oară în finală la Melbourne, va încasa 1,9 milioane de dolari și 1.200 puncte ATP. ”Australian Open este cel mai bun turneu de Grand Slam. Sunt onorat să mă aflu lângă legendele tenisului”, a spus Novak în momentul în care I s-a înmânat trofeul. Pentru Murray, momentul premierii a fost și mai emoionant, britanicul fiind la un pas să plângă atunci când i-a mulțumit pentru sprijin soției însărcinate. ” Am mai fost aici, în aceeași postură. Îl felicit pe Djokovici pentru constanța în joc de care a dat dovadă”, a declarat Murray, care are doar nouă victorii în fața lui Djokovici din 31 de întâlniri. ”Îl respect pe Andy, este o persoană deosebită și cred că va mai avea multe posibilități să câștige acest trofeu. Oricum, se va simți uimitor ca tată, în curând. Îi spun din experiență”, a ţinut să mai puncteze liderul mondial.