4 trucuri pentru cei care poartă aparat dentar

Ultima actualizare:

    Mulți adulți au început să apeleze la aparatul dentar pentru a-și îndrepta dinții
Mulți adulți au început să apeleze la aparatul dentar pentru a-și îndrepta dinții

Zâmbetul perfect este dorinţa multor adulţi, de aceea, unii apelează la tratamente ortodontice pentru o aliniere perfectă a danturii. Deşi aparatul dentar tinde să fie asociat cu copiii, în prezent, mulţi adulţi aleg să poarte un aparat dentar special pentru a scăpa de complexul dinţilor strâmbi. Din momentul în care începem să purtăm aparat dentar, indiferent de vârstă, ne asumăm o responsabilitate importantă.

Acest lucru este necesar, deoarece, în această perioada, dinții au nevoie de o atenţie deosebită pentru a-i proteja de degradare, de colorare şi de boli gingivale. Ar trebui, de asemenea, să fie luate măsuri de precauţie pentru a evita deteriorarea aparatului dentar. De exemplu, este recomandat să se evite consumul de dulciuri gumate sau lipicioase.Dr. Andra Custura, medic stomatolog, ne spune care sunt cele mai importante patru trucuri pentru a ne menţine dinții sănătoşi în timpul purtării aparatului dentar.

1. Cu toate că perierea de două ori pe zi este recomandarea standard de îngrijire orală, atunci când purtați aparat dentar, ar trebui să vă spălaţi după fiecare masă - chiar şi după micile gustări. Acest lucru este important, deoarece particulele de alimente se prind uşor în aparatul dentar şi, cu cât sunt lăsate mai mult timp pe dinţi, cu atât riscul de a dezvolta probleme dentare creşte. Este recomandat să folosiţi o periuţă de dinţi moale, cu peri rotunzi sau o periuţă de dinţi electrică.„Începeţi prin a va clăti gura cu apă, pentru a aduna mâncarea blocată pe aparatul dentar. Este important să vă spălaţi pe fiecare dinte la linia gingiei şi atât deasupra, cât şi sub aparatul dentar. Periaţi linia gingiei, în primul rând, prin ţinerea periuţei de dinţi la un unghi de 45 de grade. Se clăteşte din nou după periaj, pentru a îndepărta toate resturile de mâncare”, afirmă dr. Andra Custura.2. Folosiţi aţă dentară cel puţin o dată pe zi. Asiguraţi-vă că aceasta intră sub dinţi, dar şi sub aparatul dentar. Pentru a curăța mai uşor pe sub fire, există un dispozitiv special, care se poate cumpăra din farmacie. Aţa cerată este mai uşor de folosit decât aţa normală, pentru că alunecă între dinţi şi poate curăța foarte bine zonele mai greu accesibile atunci când purtaţi aparat dentar. Dacă aveţi spaţiu mai mare între dinţi, puteţi folosi o perie interdentară, care pătrunde între dinţi şi funcţionează mai bine decât aţa dentară obişnuită.


    Dr. Andra Custura
Dr. Andra Custura

3. O altă opţiune pentru zonele greu accesibile este un irigator oral. Fluxul său de apă, care pulsează poate îndepărta placa şi resturile alimentare aflate între dinţi şi pe aparatul dentar. De asemenea, nu uitaţi de clătirea, la final, cu o apă de gură specială. Toate acestea duc la o bună igienă orală şi previn apariţia cariilor şi pierderea dinţilor.4. Atunci când purtaţi aparat dentar, trebuie să fiţi mai atenţi la ceea ce mâncaţi. Dacă mâncaţi prea multe alimente care conţin zahăr şi amidon, placa dentară se va forma de-a lungul aparatului dentar, care poate provoca colorarea dinţilor, cauzând carii sau boli ale gingiilor. Ar trebui să evitaţi în special alimentele lipicioase şi gumate, cum ar fi fructele uscate, caramelul, caramele, porumbul fiert şi guma de mestecat, deoarece toate acestea se pot bloca şi pot fi greu de eliminat din aparatul dentar.„Alimentele solide sunt o altă categorie care trebuie evitată. Nucile, floricele de porumb şi carnea de vită pot rupe firele şi pot slăbi aparatul dentar. Chiar şi alimentele sănătoase, cum ar fi merele şi morcovii cruzi, pot aduce probleme, deoarece textura lor poate deteriora firele. Pentru a mânca alimente crocante, trebuie să le tăiaţi în bucăţi, iar muşcătura să fie de dimensiuni mici”, spune specialistul.Dacă sunteţi prinşi fără o periuţă de dinţi, clătiţi energic gura cu apă simplă sau apă de gură şi periaţi cât mai curând posibil.

De asemenea, în cazul în care aparatul dentar sau firele irită interiorul buzelor, puteţi plasa o ceară specială pe ele pentru a preveni acest lucru. Puteţi cumpără acesta ceară de la farmacii sau, pur şi simplu, întrebaţi medicul stomatolog sau ortodont şi veţi primi cele mai bune sfaturi. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
image
actualitate.net
image
actualitate.net