Spune-mi ce mănânci, să-ţi spun cum trăieşti. Remedii împotriva cancerului

Ultima actualizare:

    Zerul, care poate fi extras din produsele lactate, poate preveni cancerul
Zerul, care poate fi extras din produsele lactate, poate preveni cancerul

Cancerul este una dintre cele mai frecvente şi mai înspăimântătoare afecţiuni ale acestui secol. Evoluţia cumplitei boli poate fi combătută cu ajutorul remediilor naturiste.

Oamenii de ştiinţă de la World Health Organization susţin că „Un nou val de cancer ameninţă omenirea, motiv pentru care trebuie să fim atenţi la consumul de alcool şi de zahăr”.

Speciliştii prestigiosului for ne recomandă să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a preveni cancerul: să renunţăm la fumat, la alcool şi să fim atenţi la regimul alimentar, deoarece obezitatea este unul dintre factorii declanşatori. De asemenea, în rândul factorilor de prevenţie, oamenii de ştiinţă de la World Health Organization menţionează şi infecţiile, radiaţiile, precum şi aerul poluat.

Astăzi, când marcăm Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, trebuie să avem în vedere că multe forme de cancer pot fi vindecate dacă sunt depistate şi tratate la timp.   

Estimări îngrijorătoare

Statisticile arată că, anual, 14 milioane de oameni sunt diagnosticaţi cu cancer. Din păcate, se preconizează că numărul acestora va creşte la 19 milioane până în 2025, la 22 de milioane până în 2030 şi la 24 de milioane până în 2035.  Totuşi, cel puţin jumătate dintre cazuri pot fi prevenite, dacă suntem mai atenţi la tot ceea ce ne afectează, susţin cercetătorii.

Zerul, apa vindecătoare 

În tratamentul cancerului, zerul este un leac cunoscut sub denumirea de apă vindecătoare. Cercetătorii l-au numit astfel pentru că acest aliment are efecte excepţionale asupra organismului: stimulează asimilarea vitaminelor şi mineralelor şi stopează evoluţia tumorilor, fie ele benigne, fie ele maligne.  De asemenea, zerul elimină excesul de colesterol, toxinele şi reglează tranzitul intestinal. Terapia cu zer este recomandată bolnavilor de cancer care suferă şi de alte afecţiuni, precum artroza, hipertensiunea arterială, colita, cistita, spasmofilia sau eczemele.

Zerul, integrat în alimentaţia bolnavilor de cancer

Zerul, lichid gălbui pe care-l găsim deasupra brânzei sau iaurtului, conţine un complex de vitamine, de minerale (are un procent  considerabil de potasiu, de magneziu), dar şi de aminoacizi care favorizează asimilarea mineralelor. Pentru că este sărac în sodiu, în substanţe grase şi în colesterol, zerul poate fi integrat cu uşurinţă în regimul alimentar al bolnavilor de cancer. 

Cum se face cura de zer

Foarte eficient în terapie este zerul obţinut din lapte de capră, dar rezultate bune se obţin şi cu cel de vacă. Cea mai eficientă cură cu zer durează 20 de zile. Începeţi această cură cu un litru de zer pe zi, apoi măriţi porţia cu 250 ml, până ajungeţi la doi litri pe zi, băuţi în patru reprize. Cura durează două săptămâni. Apoi, scădeţi porţia treptat, astfel încât în ultima zi a curei să ajungeţi din nou la un litru de zer.

Ganoderma previne metastazele

Forurile academice din China, Japonia şi din Statele Unite ale Americii au făcut minuţioase cercetări asupra ciupercii Ganoderma, numită de chinezi „regele miraculos al plantelor.Dintre numeroasele beneficii oferite de „regele miraculos” semnalăm că : ciuperca reduce nivelul colesterolului „rău” şi grăsimile din corp, reface funcţia pancreasului, scade nivelul zahărului din sânge, creşte capacitatea de vindecare a organismului, împiedică degradarea ţesuturilor, distruge ţesuturile canceroase şi împiedică dezvoltarea  tumorilor,  inhibând apariţia metastazei. De asemenea, tratamentul cu Ganoderma protejează organismul împotriva efectelor secundare ale citostaticelor, susţin cercetătorii.  

Constatările specialiştilor

În urma experimentelor, s-a demonstrat că efectele anticancerigene ale ciupercii se datorează unor componente principale, precum germaniul şi polizaharidele. Ganoderma este cea mai bogată sursă de germaniu organic descoperită până acum. Această substanţă activă oxigenează eficient sângele şi regenerează ţesuturile deteriorate de lipsa acestuia. Celelalte componente active, polizaharidele, combat înmulţirea celulelor canceroase şi colesterolul „ rău”.

Recomandări

Pentru menţinerea sănătăţii, doza iniţială, din primele 15 zile, este de câte patru capsule, două înainte de micul dejun şi două după cină. După 15 zile, se recomandă doar două capsule pe zi, timp de o lună. Pacienţilor grav bolnavi de hepatită, de diabet şi de cancer li se administrează două-patru capsule de trei ori pe zi. În timpul tratamentului, nu se consumă mâncăruri bogate în grăsimi animale şi sărate, prăjeli, conserve, preparate condimentate şi cofeină.

Tinctura de propolis atenuează durerile 

Tinctura de propolis (în concentraţie de 30%) contribuie la întărirea sistemului imunitar, revitalizează şi întăreşte organismul şi este de mare ajutor în lupta cu cancerul. Pe lângă aceste proprietăţi, tincura de propolis scade în intensitate cele mai puternice dureri cauzate de cancer. Picăturile se pun pe pâine (câte două picături la fiecare 5 kg /corp), iar tratamentul trebuie urmat cel puţin 15 zile, fără întrerupere. 

Strugurii inhibă înmulţirea celulelor canceroase

Cercetătorii de la Universitatea din Illinois, SUA, au descoperit că în compoziţia boabelor de struguri există aproximativ zece flavonoide noi, care au acţiune anticancerigenă, mult mai puternică decât li s-a atribuit până în prezent. Rezultatele unui studiu in vitro arată că aceste noi flavonoide inhibă activitatea unei enzime, toposomeraza II, care joacă un rol esenţial în apariţia cancerului.

Din grupul noilor flavonoide fac parte şi myrcetina, cynidinele şi rutina, a căror activitate anticancerigenă este mai mare decât cea a resveratrolului, un alt component din strugure, căruia i se atribuie proprietăţi chimico-profilactice în prevenirea cancerului şi a tulburărilor cardiovasculare. Se consumă câte 200 g de struguri pe zi, cu coajă şi cu sâmburi.

Grepfrutul indicat în cancerul de sân

Numeroase studii recente au evidenţiat importanţa unor substanţe conţinute în grepfrut (limonoizii), care inhibă formarea tumorilor canceroase. Totodată, sucul acestui fruct are efect benefic pentru starea de sănătate a femeilor depistate cu cancer la sân.

Bine de ştiut

Un studiu american confirmă efectul merelor asupra cancerului. Ele conţin quercitină, care împiedică dezvoltarea tumorilor prostatice.

Genisteina (un hormon vegetal) din boabele de soia este benefică în cancerul uterin, de sân, de prostată sau de colon.

Chimişirul,  un remediu anticancer

Chimişirul (Buxus sempervirens) este o plantă ornamentală, longevivă. În terapeutică însă, se foloseşte rădăcina soiului Buxus herba. Din vremuri îndepărtate, în tradiţia populară, chimişirul se administra sub formă de ceai, în asociere cu alte plante sau chiar cu boabe de fasole albă, ca remediu împotriva constipaţiei.

Compoziţia chimică a plantei conţine alcaloizi, iar unii dintre aceştia au proprietăţi cardiotonice. De asemenea, frunzele arbustului conţin un alcaloid numit buxenina G2, renumit pentru acţiunea inhibitoare asupra celulelor canceroase. „Planta este un remediu foarte bun pentru o varietate de boli: de la afecţiunile cardiace, hepatice, gută şi până la cancer, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Se poate administra sub formă de pulbere, de decoct şi de tinctură”.

Potrivit unor studii recente, chimişirul are calităţi antitumorale dovedite. Intern, se recomandă câte o linguriţă de pulbere, de trei ori pe zi, vreme de trei luni. Frunzele uscate se macină în râşniţa cafea şi se cern printr-o sită. Terapia se poate asocia cu doze mici de bicarbonat de sodiu alimentar (un vârf de cuţit), care neutralizează aciditatea.

Broccoli, o legumă bogată în substanţe anticancerigene

Broccoli sau conopida verde  este un aliment dietetic cu virtuţi  medicinale extraordinare ! Nutriţioniştii ne recomandă să includem frecvent leguma- minune în dieta noastră. Cercetările efectuate la Universitatea din Tsukuba din Japonia şi la alte instituţii prestigioase din lume clasează broccoli pe primul loc în categoria legumelor bogate în substanţe anticancerigene.  

Studiile recente au menţionat şi alte beneficii oferite de consumul frecvent de broccoli asupra înmulţirii haotice a celulelor maligne. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu precizează că această legumă conţine sulforafan, o substanţă care poate preveni boala ulceroasă şi cancerul de stomac. De aceea, broccoli este recomandat în tratamentul diferitelor forme de cancer: de esofag, laringe, colon, prostată  şi de pl[mâni.

Datorită substanţelor active pe care le conţine acest aliment dietetic: vitamine (mai ales A , B complex, U şi C- cu efecte antioxidante), fibre, proteine, minerale (foarte mult calciu- identic cu cel existent în lapte), glucide, lipide şi enzime, broccoli are efecte favorabile şi asupra oaselor, dinţilor şi ganglionilor limfatici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Râușor din Retezat  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (25) jpg
posesori masini webp
Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (37) jpg
turist francez jpg
avion jpg
pestera ochii lui dumnezeu jpg
turisti americani jpg
tanar decedat vaslui Foto Vremea noua jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net