Eddie Murphy a devenit tată a zecea oară
La 57 de ani, Eddie Murphy a devenit tată a zecea oară, vineri, 30 noiembrie. Iubita, Paige Butcher (39 de ani), a născut un fiu, Max Charles.
Actorul Eddie Murphy, cunoscut mai ales datorită rolului din “Profesorul trăsnit”, este în al nouălea cer de fericire. Pentru prima oară, el a anunţat că va deveni din nou tătic în luna august. Starul şi iubita lui, Paige Butcher, mai au o fetiţă, Izzy Oona, în vârstă de 2 ani. Al doilea nume al nou-născutului, Charles, provine de la fratele lui Eddie Murphy, Charlie Murphy, care a fost răpus de leucemie în aprilie 2017.
Cinci dintre cei zece copii ai actorului provin din căsnicia lui cu Nicole Mitchell, care a durat din 1993 până în 2006. Aceştia sunt: Briana Liana, de 29 de ani, Myles Mitchell, de 26 de ani, Shayne Audra, de 24 de ani, Zola Ivy, de 18 ani şi Bella Zahra, de 16 ani. Între timp, starul a mai avut doi copii născuţi din relaţii extraconjugale: Eric, în vârstă de 29 de ani, rezultat din relaţia cu Paulette McNeely, şi Christian, de 28 de ani, rezultat din legătura cu Tamara Hood.
În 2007, Eddie Murphy a devenit tatăl fetiţei Angel Iris (11 ani), fructul unei aventuri pe care a avut-o cu fosta membră a trupei Spice Girls, Mel B. El a cerut un test ADN pentru a se demonstra că aceasta este copilul lui biologic.
Mai are un copil de făcut pentru a face propria lui echipă de fotbal. Actorul, care are o avere de 120 de milioane de dolari, are o relaţie cu fotomodelul australian Paige Butcher de şapte ani.
În 2010, Eddie Murphy şi-a încheiat idila cu Mel B cu un imens scandal. Starul a fost silit de tribunal să plătească o pensie de milioane de dolari pentru fiica lor, Angel Iris. Cu toate acestea, Eddie Murphy nu a ezitat să devină tată a 10-a oară recent.