Simona Pătruleasa: «De când s-a născut Ingrid, nu mai am timp pentru mine»
Simona Pătruleasa a realizat primul pictorial împreună cu fetiţa ei, Ingrid Maria Lucia, în vârstă de 7 luni, pentru numărul din mai al revistei Unica.
În interviul ce a precedat ședința foto, vedeta ştirilor de weekend de la Kanal D povesteşte cum a afectat-o naşterea fetiţei şi cum s-a schimbat viaţa ei şi a soţului ei, Sabin Ivanof, de când au devenit părinţi."Nu cred că am lăsat-o vreun moment singură. Suntem cam exageraţi, toată lumea zice asta; şi faptul că doarme cu noi în pat, la fel: "Vai, cum să doarmă cu voi în pat?! Aşa o să vrea mereu !". Dar ei îi place atât de mult să doarmă cu noi! De când s-a născut Ingrid, nu avem timp pentru nimic altceva, nu mai am timp pentru mine; după ce-am născut-o, timp de o lună şi jumătate-două, nu ştiu dacă am ieşit de cinci ori din cameră. Mama îmi aducea să mănânc, nu puteam să mă desprind de fetiţă. Am avut mare noroc că ne-a ajutat mama, pentru că, sincer, n-ai cum să te descurci singur, oricât de priceput ai fi", a declarat Simona Pătruleasa.