Reacția Adrianei Bahmuțeanu, după ce a ieșit din sala de judecată, la procesul cu Honorius: „Ce rost mai are să-i văd”

A fost o zi importantă pentru Adriana Bahmuțeanu. Vineri, 22 noiembrie 2024, fosta soție a lui Silviu Prigoană a ajuns împreună cu avocata ei în sala de judecată, unde l-a așteptat pe Honorius, fiul cel mare al omului de afaceri. Avocata vedetei a declarat că au obținut o primă victorie deja.

Reacția Adrianei Bahmnuțeanu, după ce a ieșit din sala de judecată / foto: arhiva Click!
Reacția Adrianei Bahmnuțeanu, după ce a ieșit din sala de judecată / foto: arhiva Click!

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 au decis astăzi care va fi, începând de acum, domiciliul celor doi copii minori, Maximus și Eduard, de 13 ani, respectiv 17 ani, ai lui Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu. În urmă cu câteva luni, când instanța a decis custodie comună, domiciliul minorilor a fost stabilit la vila tatălui, însă după decesul omului de afaceri, situația s-a schimbat, iar jurnalista vrea să își recupereze copiii.

Prin urmare, Adriana Bahmuțeanu a decis să acționeze în Instanță pentru a se face dreptate și Eduard și Maximus să ajungă la ea. Cu toate că l-a așteptat pe Honorius Prigoană, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană la prima înfățișare în sala de judecată, acesta nu s-a prezentat.

A fost în sală avocatul lor. A venit în sală, era vizibil obosit și a susținut că totul e bine, că nu există nici o urgență, copiii merg la școală și din motivul ăsta pot fi lăsați acolo până se pensionează. Ce rost mai are să-i văd, eu ca mamă, să-i țin în brațe, să-i consolez, după ce le-a murit tatăl. Mi-am dat seama că oamenii ăștia sunt lipsiți de orice empatie, orice sentiment omenesc. Cum e posibil așa ceva? Moare un părinte, moare tatăl și copilul este împiedicat să își țină mama în brațe, să plângă cu ea. Cum este posibil?”, a spus Adriana Bahmuțeanu imediat cum a ieșit din sala de judecată, potrivit viva.ro.

„Am înregistrat o primă victorie”

De asemenea, avocata ei a precizat că au obținut deja o primă victorie, explicând ce s-a întâmplat în sala de judecată azi, 22 noiembrie 2024:

„Azi a fost un termen foarte interesant. Zic eu, că am înregistrat o primă victorie, in sensul că deși s-a cerut amânare fără dată a judecării procesului, noi am cerut să se judece astăzi. Judecătorul a decis că azi nu este posibil, dar luni la ora 12 ne întâlnim aici pentru a se judeca procesul, astfel încât Instanța a considerat că urgența cererii noastre este evidentă și nu mai poate aștepta. Cu toate forțele ne imobilizăm pentru data de luni. Am considerat că este un termn foarte lung, fiind niște copii singuri, pentru că nu știm, mama nu are acees, așa că am cerut inițial pentru azi, însă ni s-a dat termen pentru luni.

Domnul avocat a susținut că se poate vedea din dosarele de la Protecția Copilului care a venit la fața locului faptul că minorii sunt foarte bine. Dânsul sugerează sau partea adversă că DGASPC ar putea decide să aibă autoritatea absolută dacă copiii erau bine și stăteau și se uitau la televizor”, a declarat avocata Adrianei Bahmuțeanu.

În plus, Adriana Bahmnuțeanu a ținut să menționeze din nou că mesajele pe care le primește de la cei doi băieți ai săi nu sunt scrise de ei, ci că aceștia pereferă să stea în casa tatălui deoarece sunt învățați în lux, cât și pentru că li s-a promis că vor fi milionari.

Am insistat să meargă la școală, i-am notificat pe toți să ducă copiii la școală. Copiii nu vor pentru că acolo este lux. Palatul grozei al lui Prigoană nu se compară cu aparamentul meu cu trei camere. Ei acolo sunt pe barosăneală, cred că vor fi milionari, că vor face bussines-uri, că vor fi mari. Ceva se ascunde în testmentul lui Prigaoană, e ceva, pentru că acest frate mai mare până acum nici nu-i băga în seamă. Relațiile erau inexistente.

Acuzații la adresa lui Honorius Prigoană

Sunt convinsă că acele mesaje pe care le primesc de la copiii mei sunt scrise de alte persoane, eu știu cum tastează copiii mei, ce cuvinte folosesc. Nu este scrisul lor, imi cunosc copiii. E un șoc pentru mine ce se întâmplă, e un șoc atitudinea fraților”, a mai spus vedeta.

Adriana Bahmuțeanu este convinsă că Honorius Prigoană, care nu s-a prezentat în sala de judecată, este cel care i-a deciziile acum în casă și consideră vinovată și Protecția Copilului, despre care spune că nu și-a făcut treaba:

„Protecția Copilului trebuia să-i consilieze, să le spună că sunt sub autoritatea mamei, nu a fraților. Să le spună că frații sunt doar frații, nu au autoritate asupra loc. Ce fac ei adâncește confuzia lor. Honorius este cel care implicit a luat locul tatălui și care se prevalează de situația în fapt, aceea că mie mi se refuză accesul în casa lor, pentru a întări această autoritate în fața copiilor, pentru a le arăta că el este șeful, el decide, el este omul cu banii, cu milioanele lui Prigoană și că el le va face o viață de lux, ceea ce eu nu sunt în stare pentru că eu sunt o persoană normală, trăiesc dintr-un salariu. Vom face toate demersurile posibile pentru a mă apropia de copii, pentru a-i face să înțeleagă cine este părintele rămas în viață, că frații rămân în poziția de frați. Sper din tot sufletul să nu mă lovesc iar de refuzul de a intra în imobil”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
kim kardashian rochie rosie profimedia jpg
Alina Sorescu si Alexandru Ciucu prima aparitie in doi dupa zvonul ca divorteaza 1 jpg
florin piersic si angela similea jpg
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
image
actualitate.net
image
actualitate.net