Bendeac, amendat cu 35.000 € de Antena 1?

Ultima actualizare:

Situaţia lui Mihai Bendeac (30 de ani) este mai complicată decât oricând. Deşi nu s-a hotărât încă ce viitor va avea în Antena 1 şi dacă contractul lui va fi reziliat sau suspendat, fiecare zi care trece îi aduce acestuia o gaură în buget. Orice anunţ sau comentariu legat de postul cu care are contract îi scoate din buzunar în jur de 3.000 de euro.

„Am fost anunţat că am de plătit daune uriaşe către Antena 1, pentru tot ceea ce am scris pe Facebook. Mi s-a spus că fiecare mesaj al meu legat de acest subiect mă costă cam 3.000 de euro", a mărturisit Bendeac, pentru Click! În doar o săptămână de când a anunţat că nu va mai continua proiectul „iComedy", actorul a adunat deja datorii de peste 35.000 de euro.

Cu toate acestea, Mihai nici nu se gândeşte să renunţe la lupta lui pentru libertatea de exprimare. „Acesta este un drept garantat în toată lumea. Nu se pune problema de orgolii aici sau de alte lucruri, ci discutăm despre un drept al omului, un drept constituţional. Nu mă dau banii afară din casă, dar chiar dacă voi suferi din punct de vedere financiar, nu am să renunţ. Am să lupt până la capăt pentru dreptul meu la liberă exprimare", a mai spus acesta.

Bendeac a mărturisit că se aşteaptă chiar şi la un proces cu Antena 1. Actorul este dispus să se apere în faţa instanţei şi să îşi asume toate declaraţiile pe care le-a făcut până acum. „Dacă se va ajunge în instanţă, am să mă apăr singur. Îmi asum acest lucru. Dacă mi se va retrage acea clauză conform căreia nu pot parodia anumite persoane, mă angajez să nu o fac niciodată. Însă atunci va fi opţiunea mea, nu o condiţie impusă", a conchis actorul.

Scandalul dintre Mihai Bendeac şi Antena 1 s-a declanşat la începutul săptămânii trecute, atunci când actorul a dezvăluit public că nu doreşte să mai continue proiectul „iComedy", din cauza faptului că trustul Intact îi impune anumite condiţii, care îi lezează libertatea de exprimare. El a intenţionat să-l aducă în studiourile televiziunii pe duşmanul declarat al trustului, şi anume pe Radu Banciu de la B1 Tv. Astfel şi l-a pus în cap pe colegul său Mircea Badea, pe care l-a şi ironizat în cadrul emisiunii. Încăpăţânat din fire şi rebel, Bendeac s-a împotrivit regulilor, fără să ia în calcul consecinţele.

Ameninţă cu protestul

Mihai Bendeac continuă seria dezvăluirilor pe contul său de Facebook. „Încă o ticăloşie şi, gata, spun tot. Dacă până miercuri nu mi se reziliază contractul în condiţii amiabile, joi sau vineri voi apărea în faţa voastră pentru un interviu. Apoi, exista YouTube (!!!) şi, mai ales, Piaţa Universităţii. În ţara asta, e posibil ca un mogul, nu dau nume, să poată lupta cu Băsescu. Dar nu cu mine!", a scris actorul, pe Internet. Mai devreme, explicase şi care e cel mai mare motiv al supărării sale: „Eu nu am fost concediat. Din contră. Sunt ţinut prizonier, ameninţat, mi se interzice dreptul la muncă, primesc amenzi de zeci de mii de euro. De ce? Fiindcă nu am acceptat să fiu o slugă".

Mihai Bendeac explică de ce riscă să rămână fără emisiune: «Probabil că se va dezlănţui iadul acum»

Cât îl costă pe Bendeac scandalul cu Antena 1: 3.000 de euro postarea pe Facebook

Reacţia Antenei 1 în scandalul cu Mihai Bendeac: de ce i-a fost scoasă emisiunea din grilă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net