Ion Haiduc, dezvăluiri despre meseria de actor: «M-a ferit Dumnezeu de invidie»
Ion Haiduc, deşi are 70 de ani, este implicat în tot mai multe proiecte artistice, nu are de gând să se retragă prea curând de pe scenă. Actorul a mărturisit că şi-a găsit echilibru, dar şi că, teatrul îl ţine pozitiv, şi ferit de griji.
Ion Haiduc are o fire pozitivă şi a explicat faptul că, în teatru, nu e bine să fii invidios, deoarece trebuie să existe un echilibru. Acesta consideră că actoria este domeniul în care îţi doreşti să ai tot mai mult de muncă.
”Cred că este tare bine că m-a ferit Dumnezeu de invidie. În această meserie invidia este aproape mereu prezentă pentru că nu e vorba neapărat despre bani, că toți aveam salarii la fel, dar aplauzele nu erau la fel. Gloria este cea care dublează existența actorului. Și nu e bine deloc când simți invidia. Pentru că, dacă ai mai puțin talent să spunem, mereu vei găsi câte ceva la ceilalți. Vei spune că au avut pile sau, dacă este vorba despre o femeie, că e amanta nu știu cui. Cred că actoria este una dintre singurele meserii unde îți dorești să ai tot mai mult de muncă”, a declarat Ion Haiduc pentru Antena Stars.