EXCLUSIV Primele declaraţii ale lui Marek Vâlcu despre mita cerută de Oana Zăvoranu
Medicul Marek Vâlcu a declarat la ieşirea din sediul poliţiei că va lăsa justiţia să-şi facă treaba în ceea ce priveşte faptul că a fost şantajat de Oana Zăvoranu. Bruneta a ajuns la audieri, joi, după ce i-ar fi cerut doctorului 10.000 de euro ca să nu-l acuze de malpraxis.
Medicul Marek Vâlcu a spus că, la momentul potrivit, se vor afla toate amănuntele referitoare la şantajul Oanei Zăvoranu. Doctorul a spus că se cunoaşte cu bruneta de 12 ani şi că, în tot acest timp, nu au fost probleme între el şi vedetă.
Mai mult decât atât, Marek a spus că a mers la poliţie ca să-şi ridice buletinul.
"Ce credeţi că se putea întâmpla? La timpul potrivit veţi afla tot. Ne cunoaştem de 12 ani şi nu a fost nicio problemă. Nu mai vorbesc! Nu are cum să demonstreze. Este treaba justiţiei. Justiţia este cea care hotărăşte. Nu am nimic de comentat. Nu noi hotărâm, ci justiţia. Oana a fost întotdeauna mulţumită. Am venit la poliţie, ca să-mi iau buletinul", a declarat Marek Vâlcu după ce a ieşit din secţia de poliţie, potrivit emisiunii Click!, difuzată de Prima TV, de luni până vineri, de la ora 22:30.
"Nu am nicio legătură cu Casa de Asigurări. Niciodată nu au fost refăcute operaţiile pentru că ar fi fost ceva în neregulă cu operaţiile. Până acum 2 săptămâni, Oana nu a avut nicio problemă cu mine. Ea a fost foarte mulţumită din punct de vedere medical. Singura nemulţumire a fost legată de nişte bani, după ce şi-a făcut o operaţie la sâni la un alt medic. Am avut contract de barter cu Oana aşa cum probabil a avut şi la ultima operaţie. La ultima operaţie, mama Oanei mi-a trimis prin şofer 1.000 de euro, pe care i-am emis chitanţă. Oana a avut o conversaţie cu mine de cel puţin o săptămână în care era vorba de o serie de acuzaţii medicale, care i-au fost induse şi care nu pot fi demonstrate. Oamenii fără pregătire medicală pot cădea victimă unei astfel de capcane. Nu este vorba nici de malpraxis, nici de o întâmplare, de ceva peste care putem trece cu vederea.
Am asigurare de malpraxis. Calitatea sau situaţia de malpraxis e greu de decis. Medicul acela trebuia să doarmă sau să nu fi citit nimic. Nu mi se putea întâmpla mie una ca asta. Oana a numărat banii. Eu astăzi la ora 16:00 mi-a spus: «Dacă nu te deranjează, o să vin şi cu un mediator». I-am spus că nu mă deranjează, dar nu aşa se fac lucrurile. Medierea ar fi trebuit anunţată şi ar fi trebuit să aibă loc într-un birou. A numărat banii, i-a luat şi i-a pus pe bancheta maşinii. I-am dat toată suma cerută, că altfel nu putea fi realizat flagrantul. Am rugat-o să-mi şi scrie: «Eu, Oana Zăvoranu, am primit de la Marek Vâlcu suma de 10.000 de euro». Poate banii au fost lângă ea, nu ştiu. Unele operaţii au fost şi fără bani, pentru reclamă", a adăugat dr. Marek Vâlcu în emisiunea lui Dan Capatos.