12 morţi şi 83 de răniţi într-un atentat sângeros la Kabul

12 morţi şi 83 de răniţi într-un atentat sângeros la Kabul

Ultima actualizare:

Majoritatea victimelor sunt civili. Un poliţist a fost ucis şi alţi opt răniţi în atac, a precizat Ministerul de Interne de la Kabul.

Explozia a avut loc la ora locală 8.30 (7.00, ora României) în centrul capitalei, pe strada unde se află sediul Ministerului de Interne, una dintre cele mai protejate zone din Afganistan. Explozia a provocat un crater imens în mijlocului străzii.

Un diplomat indian a afirmat că ţinta atacului era Ambasada Indiei. El a explicat, sub acoperirea anonimatului, că atacul a avut loc în apropierea reprezentanţei diplomatice indiene, precizând că nu s-au înregistrat victime în cadrul ambasadei.

Acesta este cel de-al cincilea atentat-sinucigaş comis în ultimele două luni la Kabul, în pofida măsurilor stricte de securitate din capitala Afganistanului. În total, 48 de persoane au fost ucise în astfel de atacuri din august, potrivit unui bilanţ AFP.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
barbat alcool trotineta electrica jpeg
piatra meteorit shutterstock jpg
casa mos craciun dormitor airbnb jpg
image png
raceala jpg
raceala jpg
lactate istock jpg
role hartie igienica shutter jpg
image
image