15 spectatori plătitori la România – Italia

15 spectatori plătitori la România – Italia

Ultima actualizare:

Meciul, care a contat pentru "International Challenge Trophy", a fost pe măsura atmosferei. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a avut ocaziile mai bune, însă nu a reuşit să marcheze împotriva unei formaţii alcătuite din jucători italieni de liga a treia.

Selecţionerul echipei noastre nu s-a agitat foarte mult de pe bancă, neavând nici măcar o ieşire la marginea terenului pentru indicaţii. În schimb, din tribune se mai auzea din când în când vocea directorului general Ionuţ Lupescu.

Răzvan Lucescu s-a declarat mulţumit de acţiunea naţionalei under 23.

"E prematur să vorbim de jucătorii care vor fi chemaţi la echipa mare, dar mi-au plăcut Ionescu, Alexe şi Sîrghi. În schimb, mă aşteptam la mai mult de la Ioniţă. Unii fotbalişti aveau emoţii în vestiar", a spus Lucescu.

Referindu-se la atacurile la care a fost supus în ultimul timp, selecţionerul a fost succint: "Sunt optimist şi nu mă interesează declaraţiile de circ". În urma acestui meci, România trebuie să învingă în Malta la 3 goluri diferenţă pentru a câştiga turneul amintit.

Selecţionerul s-a arătat deranjat de atitudinea oficialilor stelişti, care au invocat o accidentare a lui Bogdan Stancu, pentru a nu-i permite jucătorului să vină la naţională.

image

"Pe viitor cei de la Steaua şi-l vor dori pe Stancu la naţională, dar nu ştiu dacă având o astfel de atitudine vor mai avea această ocazie. Totuşi, eu îl cred pe Valeriu Argăseală, care a spus că jucătorul are o uşoară contractură", a spus Lucescu.

Gigi Becali spusese că nu-l lasă pe Stancu la lot şi că povestea cu accidentare a fost doar o păcăleală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
barbat alcool trotineta electrica jpeg
piatra meteorit shutterstock jpg
casa mos craciun dormitor airbnb jpg
image png
raceala jpg
raceala jpg
lactate istock jpg
role hartie igienica shutter jpg
image
image