1.600 € să-ţi iei căţelul cu avionul

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Premieră! Compania de avioane charter Victor din Marea Britanie permite pasagerilor să urce cu căţelul la bord, dacă plătesc 1.600 de euro pentru locul animalului. Se asigură condiţii de lux pentru necuvântătoare.

Pe lângă faptul că li se permite să călătorească alături de stăpâni în avion, căţeii nu trebuie să suporte îmbarcarea într-o cuşcă, culcaţi pe jos în fundul aparatului de zbor sau pe un preş lângă uşă.

Pentru biletul de 1.600 de euro (circa 7.200 de lei), plătit de stăpân, căţelul va sta confortabil pe scaunul de lângă acesta, sau lângă alte patrupede.

simeon stalpnicul png

Animalele vor fi legate cu centurile de siguranţă, ca şi oamenii. Dylan, un Schnauzer de 8 ani, a avut parte recent de un zbor cu compania Victor, însoţindu-şi stăpânii într-o călătorie de la Londra până în Insula Mallorca, unde au petrecut cu toţii vacanţa.

"A fost încântat la decolare şi aterizare, în timpul zborului se holba la uşă şi pe geam, pe măsură ce ne ridicam spre cer", a povestit stăpâna, Isabelle Frank. Până acum, trebuia să-l lase la cineva pe Dylan, când pleca în concediu, iar animalul suferea foarte mult.

Prima linie aeriană pentru animale

Prima linie aeriană destinată exclusiv zborului pentru animalele de companie, Pet Airways, a fost lansată în SUA în urmă cu 3 ani.

Aceasta nu permite însă stăpânilor să călătorească împreună cu căţeii. De asemenea, câinii şi pisicile sunt transportaţi în cuşti, nu stau confortabil pe scaune. Un bilet la Pet Airways costă 149 de dolari (665 lei).



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sport, foto shutterstock jpg
Taxi, foto Shutterstock jpg
living room 1835923 1280 jpg
fata frig pixabay jpg
shutterstock 2667989109 jpg
Ajutor financiar, foto Shutterstock jpg
Melania Trump, foto Shutterstock jpg
toma taulant regele evadarilor captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net