300 de kile de mâncare pe zi pentru aleşi
471 de senatori şi deputaţi şi o armată de consilieri, şoferi, secretare. Şi toţi trebuie hrăniţi când sunt la muncă, în Parlament. Click! a intrat şi a văzut bucătăria din Casa Poporului unde se gătesc zilnic 300 kg de mâncare!
Zeci de oale şi cratiţe imense fierb în clocot. Mirosuri amestecate de ciorbă, friptură, mămăligă, sosuri. Cantităţi uriaşe de piepţi de pui se rumenesc de zor pe grătar.
În tăvi, mormane de şniţele aşteaptă cuminţi. Iar în rafturi speciale, sute de caserole cu salate. O forfotă de nedescris. Unul amestecă, altul toacă, unul cară, altul curăţă.
În laboratorul pentru prăjituri se fac zilnic 1.500 de bunătăţi
Zece bucătari cu tot cu şeful pregătesc prânzul parlamentarilor dar şi al angajaţilor de la Parlament. Bucătarul şef, Sorin, cântăreşte de zor oalele cu ciorbă care vor fi trimise la restaurant.
Şi abia reuşim să îl "dezlipim" de oale. Bucătarii se apucă de gătit pe la şapte dimineaţa, iar primele feluri de mâncare - gustările - sunt gata pe la 10.00-10.30.
În jurul amiezei sunt terminate şi bucatele pentru masa de prânz. Se găteşte zilnic cam pentru 700 de persoane. În zilele cu şedinţe lungi se prepară şi până la 1.000 de porţii.
"Gătim zilnic câte şase-opt feluri de ciorbe, 14-15 preparate calde, opt-zece sortimente de salate şi cinci-şase feluri de prăjituri", ne dezvăluie Sorin, bucătarul şef.
«Idilă» printre cratiţe
Bucătarul şef de la Parlament, Sorin, şi-a cunoscut soţia la serviciu.(foto mare) Flori se ocupă de prepararea gustărilor reci pentru parlamentari.
Cei doi s-au cunoscut în '97 şi s-au căsătorit doi ani mai târziu.
65 de kilograme de carne preparate luni
Pentru ziua de iluni, la bucătăria Parlamentului s-au cumpărat:
- 40 kg de cartofi- 30 bucăţi salată verde- 10 kg roşii- 10 kg orez- 15 kg pulpă de vită- 40 kg piept de pui- 10 kg pulpe de pui