Pagina 300
vaduva neagra iran captura video png
„Văduva Neagră din Iran” și-a ucis 11 soți: „Cred că am omorât mai mulți!”
Kolsum Akbari (56 de ani) a fost supranumită „Văduva Neagră din Iran”. Ea este acuzată că și-ar fi ucis, prin otrăvire, 11 soți de-a lungul a 22 de ani, însă ea susține că numărul real ar putea fi chiar mai mare.
Internațional
test1 png
Câte diferențe există între cele două imagini? Foarte puțini le descoperă pe toate, în doar 20 de secunde
Este o provocare care, cel puțin la prima vedere, poate părea a fi complet banală. Cu toate acestea, imediat ce vom încerca să găsim răspunsul corect, vom vedea că acest test de inteligență este, de fapt, mult mai greu decât am anticipat!
Fapt divers
croaziera port napoli jpg
„A sunat ca o bombă”. Peste 90 de seisme în 24 de ore la Napoli. Autoritățile emit alertă și îndeamnă populația la prudență
Napoli trăiește ore de panică după un nou roi seismic produs în Campi Flegrei, supervulcanul din vestul orașului. În mai puțin de 24 de ore au fost înregistrate peste 90 de cutremure, cel mai puternic atingând
Internațional
spital1 jpeg
O tânără aparent sănătoasă a aflat că a trăit cu o tumoare cerebrală de 15 ani. Ce simptome a avut încă din copilărie
Nicole Cutler, o tânără în vârstă de numai 28 de ani din Statele Unite, a primit o veste de-a dreptul șocantă în urmă cu numai câțiva ani. În timp ce se afla în avion și zbura spre casă, ea și-a pierdut auzul în urechea dreaptă, iar apoi medicii au făcut o descoperire incredibilă.
Internațional
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
Din șase tipuri de burse, doar trei mai rămân valabile în noul an școlar! Care sunt acelea și câți bani mai primesc elevii?
În anul școlar 2025-2026, sistemul burselor trece prin cea mai mare schimbare din ultimii ani. Trei dintre cele șase tipuri de burse dispar, iar criteriile pentru obținerea bursei de merit devin mult mai stricte. Ministerul Educației motivează măsura prin lipsa de fonduri.
Național
vachelie oana mizil jpg
Oana Mizil, sub protecția poliției: fostul primar Marian Vanghelie ar fi amenințat-o cu moartea
Marian Vanghelie are din nou interdicție judiciară, după ce și-ar fi amenințat fosta parteneră, Oana Mizil, la locuința acesteia din Voluntari. Poliția a fost sesizată printr-un apel la 112, duminică după-amiază,
Național
afm a aprobat 174 de noi dosare de finantare pentru programul rabla destinate persoanelor juridice s6595 1200x727 jpg
Programul Rabla 2025 pentru persoane fizice pornește luna aceasta. Cât primești pentru o mașină electrică
Luna aceasta, Programul Rabla 2025 pentru persoane fizice va fi lansat oficial, oferind un stimulent semnificativ pentru românii care doresc să își înnoiască autovehiculele și să adopte o mobilitate mai ecologică.
Național
batut cu o bucata de lemn jpg
UPDATE: Muncitor străin, bătut cu parul până la comă în Cluj. Doi nepalezi și doi români au fost implicați în incident
Un nou caz de violență îndreptată împotriva unui cetățean străin venit la muncă în România. La Cluj, un bărbat se află în comă după ce a fost atacat și bătut cu o bucată de lemn până a rămas inert.
Național
image png
Trei lucruri pe care părinții le-au făcut încă din copilărie și care l-au condus pe un tânăr la succes. A fost admis la 10 facultăți de top, printre care Harvard, Yale și Princeton
Tot mai mulți tineri reușesc să fie admiși la universități de prestigiu din lume, iar în spatele acestor performanțe se află ani de muncă, perseverență și sprijin din partea familiilor lor.
Fapt divers
Masina de spalat rufe jpg
Cât de mult poți încărca cu adevărat mașina de spălat fără să o strici. Doar așa se vor spăla bine hainele
De câte ori nu ți s-a întâmplat să aștepți să se strângă un coș plin de rufe, doar pentru a umple mașina de spălat până la refuz, cu gândul că economisești timp, detergent și curent?
Fapt divers
laptop jpg
Record absolut. Ce site a fost vizitat de un milion de români în acest an
Interesul românilor pentru pensiile private atinge cote record. Aproape un milion de persoane au accesat anul trecut site-ul APAPR pentru a-și verifica conturile
Național
image png
Apare un nou obiectiv turistic, la o oră distanță de un important oraș din România. Căsuțe plutitoare, o grădină botanică și o pistă panoramică pentru biciclete
La doar o oră de Cluj-Napoca, în apropierea Băilor Figa, prinde contur un proiect turistic de excepție: Grădina Urbană Transilvania.
Național
Nicușor Dan s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen FOTO presidency.ro
Ursula von der Leyen, vizită la Baza „Mihail Kogălniceanu”. După-amiază, conferinţă comună cu Nicuşor Dan. Bolojan lipseşte
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ajunge luni în România pentru o vizită la Constanţa. Programul include discuţii cu preşedintele Nicuşor Dan, vizite la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” şi la Portul Militar Constanţa.
Actualitate
mic dejun la hotel jpg
Lucrul aparent banal ce îi enervează pe cei mai mulți români, la hotel, în timpul vacanței: „Mă bucur că nu-s eu stricat, toată viața m-a enervat chestia asta”
Subiectul a fost recent dezbătut pe Reddit, unde un utilizator și-a exprimat frustrarea legată de faptul că majoritatea hotelurilor opresc servirea micului dejun până la ora 9:30, ceea ce împiedică o dimineață relaxantă în concediu.
Fapt divers
Băile Herculane Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (190) JPG
Stațiunea din România, cândva cea mai cautată pe timp de vară din tot sud estul Europei, o ruină. Regi și regine veneau aici ca să îşi vindece durerile de oase: „Este gol!”
Pe măsură ce vara se apropie de final și ne întoarcem din destinații externe precum Grecia, Bulgaria sau Italia, ne putem întreba ce ne determină să alegem străinătatea pentru vacanțe.
Național
expolozie alba sebes jpg
Explozie puternică la o fabrică austriacă din județul Alba. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
O explozie urmată de un incendiu a avut loc luni, 1 septembrie 2025, pe platforma industrială Kronospan Sebeș. IGSU a confirmat patru victime, dintre care două cu arsuri pe suprafețe întinse ale corpului
Național
moon 3605437 1280 jpg
Cea mai spectaculoasă eclipsă totală de Lună va dura 82 de minute. Șapte miliarde de oameni vor putea vedea fenomenul
Pe 7 septembrie 2025, cerul va găzdui una dintre cele mai spectaculoase eclipse totale de Lună din ultimii ani, transmite Space. Cunoscută sub numele de „Luna Sângerie”, aceasta se produce când Pământul se aliniază perfect între Soare și Lună.
Internațional
pensie jpeg
Casa de pensii a făcut anunțul! Când își vor primi românii pensiile, în septembrie 2025
În fiecare lună, aproape cinci milioane de pensionari români urmăresc cu atenție calendarul plăților pensiilor, întrebați de regularitatea acestora și de data exactă la care sumele vor fi virate, întrucât aceasta diferă în funcție de modalitatea de plată aleasă
Național
cuplu care pleaca in vacanta bagaje aeroport jpeg
Cum să eviți problemele în aeroport. De ce nu e bine să-ți legi panglici de valiză atunci când călătorești cu avionul
Mulți pasageri cred că își ușurează viața în aeroport atunci când își personalizează valizele cu panglici colorate, brelocuri sau etichete.
Fapt divers
image png
O tânără de 25 de ani, mecanic auto de profesie, dezvăluie ce mașini să nu cumperi niciodată: „Sunt scumpe de reparat și nu țin mult”
Daimee Rosales, o tânără de 25 de ani din Toronto, a devenit un adevărat fenomen pe internet după ce un videoclip în care schimbă uleiul la o mașină a strâns sute de mii de vizualizări.
Fapt divers
cutremur puternic afganistan jpg
Cutremur puternic în Afganistan: cel puțin 600 de morți. Autoritățile se așteaptă ca bilanțul să crească VIDEO
Cel puţin 600 de oameni au murit şi aproximativ 2.000 au fost răniţi după ce un cutremur puternic cu magnitudinea 6, duminică noaptea, au raportat luni surse oficiale, transmite EFE. Seismul a fost urmat de replici aproape la fel de puternice
Internațional
card de sanatate activare jpeg
Ce faci dacă nu mai ești asigurat medical de la 1 septembrie 2025. Singura soluție ca să nu plătești totul din buzunar
Începând de astăzi, 1 septembrie 2025, sistemul medical din România se schimbă radical pentru sute de mii de pacienți.
Național
coloana masini a1 jpg
Rovinieta mai scumpă din 1 septembrie. Șoferii plătesc până la 22 de euro în plus, iar amenzile s-au dublat
De astăzi, 1 septembrie, șoferii din România plătesc mai mult pentru rovinietă, după intrarea în vigoare a noilor tarife stabilite de Guvernul Bolojan. Creșterea este semnificativă, în unele cazuri apropiindu-se de dublarea sumelor.
Național
image png
Ce trebuie să faci pe 1 septembrie, la începutul Anului Nou bisericesc. Superstiția care ține departe ghinionul și duhurile rele
Pentru credincioșii ortodocși, ziua de 1 septembrie marchează începutul unui nou an bisericesc, care se încheie pe 31 august anul următor.
Fapt divers
image png
Te trezești des dimineața cu fața umflată? Nutriționiștii avertizează: Acest aliment este de vină!
Probabil ți s-a întâmplat să te uiți în oglindă dimineața și să fii întâmpinat nu de chipul relaxat pe care îl așteptai, ci de o față vizibil umflată.
Sănătate
front 1 jpeg
Biblioteca din China care îţi taie respiraţia! A fost inaugurată în acest an și pare desprinsă dintr-o poveste
Biblioteca din stâncă din China îţi taie respiraţia! Locul pare desprins dintr-o poveste.
Internațional
descoperire arheologica, locul unde Isus ar fi vindecat un orb FOTO facebook jpg
Descoperire arheologică impresionantă în Israel. A fost găsit locul unde Iisus ar fi vindecat un orb
Arheologii israelieni susțin că au identificat locul sacru în care, potrivit Bibliei, Iisus a săvârșit miracolul vindecării unui orb. Construcția descoperită, un zid masiv de 12 metri înălțime, vechi de aproximativ 2.800 de ani, ar fi făcut parte dintr-un sistem de acumulare a apei.
Internațional
festivalul Burning Man, foto Shutterstock jpg
Surpriză de proporții pentru un cuplu din SUA! O femeie a născut la un festival fără să fi știut că este însărcinată: „Nu am avut niciun simptom”
Surpriză uriașă pentru o femeie din SUA! În timp ce se afla la festivalul Burning Man, desfășurat în deșertul Nevada, ea a născut prematur o fetiță, fără să fi știut că este însărcinată.
Internațional
Accident, foto arhiva jpg
Accident grav în Cluj. Un bărbat și-a pierdut viața, iar 9 persoane au fost transportate la spital după ce un autocar cu 21 de pasageri s-a răsturnat în afara carosabilului
Autoritățile au activat duminică după-amiază Planul Roșu de Intervenție în județul Cluj, după ce un autocar cu 21 de pasageri s-a răsturnat. În urma accidentului grav, un bărbat și-a pierdut viața, iar 9 persoane au fost transportate la spital.
Național
BeFunky collage (24) jpg
Cea mai bogată prințesă a Europei s-a măritat cu un om de rând! Unde a avut loc nunta de poveste
Într-o atmosferă de sărbătoare și sub privirile emoționate ale localnicilor, Prințesa Marie Caroline von und zu Liechtenstein s-a căsătorit sâmbătă cu Leopoldo Maduro Vollmer, un manager de investiții în vârstă de 34 de ani, originar din Venezuela.
Internațional