A dat gol cu piciorul fracturat!

A dat gol cu piciorul fracturat!

Ultima actualizare:

Încă de la tragerea la sorţi a sferturilor de finală din Liga Campionilor, "dubla" dintre Arsenal şi Barcelona era privită ca o confruntare dintre catalani şi "fiul risipitor" Cesc Fabregas, crescut pe Camp Nou şi "ademenit" de Arsene Wenger la Arsenal la vârsta de 16 ani.

Aşadar, pentru mijlocaşul spaniol urmau cele mai importante două partide din carieră, deşi destinul i-a pus o primă piedică, o accidentare suferită în ultima etapă din Anglia, la Birmingham. Fabregas a strâns însă din dinţi şi a intrat pe teren "lovit", fără să ştie ce avea să urmeze.

Mai întâi arbitrul i-a "furat" şansa de a juca în retur, cu un "galben" echivalent cu suspendarea. Apoi, când mai erau cinci minute de joc, la scorul de 1-2, a fost faultat în careu de Puyol. "În acel moment am simţit că s-a rupt ceva!", a spus Fabregas după meci.

Dar cine a bătut penaltyul care avea să stabilească scorul final? Acelaşi Fabregas. "Am lovit cu putere, am vrut să alerg după minge, însă nu mai puteam merge!", a mărtirisit catalanul, realizând faptul că marcase împotriva "dragostei din copilărie" într-un moment în care avea peroneu fracturat.

"A fost un meci senzaţional, pe care mi-l voi aminti toată viaţa", a mai spus Fabregas, în pericol să rateze tot restul sezonului, dar nu şi Mondialul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fabrica auto jpg
image png
Design fără titlu (6) png
copil pe strada bucuresti jpg
apartament bucuresti jpg
nunta pixabay jpg
restaurant (1) jpg
smurd jpg
image
image