A fost concediată de la o fabrică de arme nucleare fiindcă este gravidă!

Ultima actualizare:

Din cauza condiţiei sale, Jennifer Cox, manager la site-ul fabricii care aparţine Ministerului Apărării al Angliei, a început să îşi ia mai mult timp liber de la serviciu şi a început să lucreze part time.

Femeia susţinea că avea greţuri în fiecare dimineaţă şi în plus avea dureri abdominale, uneori chiar şi sângerări.

Oficialii Ministerului Apărării au declarat că femeia a fost concediată în urma valului de disponibilizări care a vizat departamentul în care lucra.

La tribunal, Cox a susţinut cu totul şi totul altceva. Ea şi-a acuzat şeful că a discriminat-o din cauza sarcinii.

"M-a anunţat că voi fi dispoinibilizată şi apoi mi-a spus că să mă opresc, că nu mai trebuie să mă prefac că îmi e rău. Eu nu mi-am dorit să mă simt rău. Aveam greţuri matinale, să nu mai menţionez de durerea din partea de jos a burţii şi nişte sângerări. M-am simţit cumplit de rău după această conversaţia ameninţătoare", a declarat femeia.

Magistraţii încă nu au luat o hotărâre în acest caz.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
minestra foto frank farielo jpg
spanac 1 jpg
diana postica si eugen tomac jpg
pregatiri plaje litoralul romanesc (4) jpg
FOTO Facebook / Cristian Pomohaci
Infarct - atac de cord FOTO Shutterstock
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
close up large bathtub jpg
image
image