A furat dintr-un magazin peste 100 de lei numai în bancnote a câte un leu

A furat dintr-un magazin peste 100 de lei numai în bancnote a câte un leu

Ultima actualizare:

A fost găsit de doi poliţişti care patrulau prin zonă. Vâzând unul din geamurile localului întredeschis, aceştia s-au hotărât să vadă cine este în interior, informează Adevărul de Seară Hunedoara.

"Bunurile sustrase şi suma de bani au fost predate administratorului societăţii, în timp ce suspectul a fost  condus la sediul Poliţiei, unde i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt calificat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Bogdan Niţu.

Un alt hunedorean, 35 de ani, din Călan, s-a ales cu dosar penal tot din cauza unor ţigări. De data aceasta, omul a vrut să facă contrabandă cu ele. A fost prins în flagrant, cu peste 40 de pachete asupra sa. Încerca să vândă tutunul în valoare de aproape 300 de lei trecătorilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Banane  jpg
echinoctiu istock jpg
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
mucegai baie istock jpg
planta langa chiuveta jpg
pod jpg
marea britanie png
colet jpg
image
image