A inceput Apocalipsa
La începutul noului an, mii de păsări şi zeci de mii de peşti au murit în America şi Europa.
Experţii se tem că de vină ar putea fi haosul magnetic provocat de schimbarea polarităţii, care ar putea să pună în pericol şi viaţa oamenilor.
Păsările au căzut în masă din cer pe acoperişuri, în curţi şi pe străzi, provocând groază locuitorilor, care se temeau că aerul este otrăvit sau că zburătoarele sufereau de o boală ce s-ar putea transmite la om.
Specialiştii le-au făcut autopsia, constatând că aveau răni la piept şi hemoragii interne.
Însă celelalte organe ale lor nu arătau că ar fi suferit de o boală. Ingo Ludwichowski, expert în domeniu, exclude că atât de multe păsări ar fi putut muri în acelaşi timp din cauza unei afecţiuni.
De vină ar putea fi perturbaţiile din câmpul magnetic care continuă să-şi piardă puterea. Păsările şi alte animale se orientează după acest câmp, iar perturbaţiile le pot fi fatale.
Citeşte şi:Anul 2011, văzut de prezicătorii din 1931
De ce este greşit horoscopul pentru anul 2011Eclipsa de Soare aduce cutremure?«Nostradamus din Orientul Mijlociu»: Un asasinat va zgudui lumea! VIDEO
Armă biologică sau arsenal acustic?
Moartea în masă a păsărilor şi a peştilor a dat naştere mai multor teorii ale conspiraţiei.
Unii cred că autorităţile americane au testat de Anul Nou o nouă armă biologică. Alţii vorbesc chiar de un arsenal de arme acustice de înaltă frecvenţă care le-a fost fatal animalelor.
Bilanţul catastrofei
* În oraşul Beebe din statul Arkansas (SUA) au căzut moarte din cer 4.000-5.000 de păsări
* Într-un râu din statul Arkansas au murit circa 100.000 de peşti
* Circa 500 de păsări au fost găsite moarte în statul Louisiana (SUA)
* În orăşelul Falköping din Suedia au fost găsite cadavrele a circa 100 de păsări
* Au mai fost găsiţi peşti morţi în masă în statul Maryland, SUA, Brazilia şi Noua Zeelandă.