A început marea licitaţie a VIP-urilor

Ultima actualizare:

    Poţi să licitezi
Poţi să licitezi

Din ce în ce mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei declanşate de ziarul Click!, dorind să ajute din tot sufletul micuţii aflaţi în suferinţă. Începem azi o licitaţie, ce se anunţă extrem de incitantă. Veţi putea cumpăra obiecte, însoţite de autografe, care au aparţinut unor VIP-uri din lumea politică, a show-biz-ului sau sportului. Avem déjà 41 de obiecte donate, dar numărul lor creşte zi de zi.

Mai puteţi licita pentru rochia lui Bote până marţi, 2 februarie, la miezul nopţii.  Cea mai mare oferta este de 400 lei.

Surprizele vor curge, atât pentru colecţionarii de profesie, pentru fani sau pentru oamenii care vor dori să facă, pur şi simplu, un gest caritabil.

Designerul Cătălin Botezatu deschide astăzi licitaţia. Acesta a donat o superbă rochie neagră, confecţionată chiar de el din jerse tip Armani, care valorează aproximativ 600 de euro.

Designerul i-a dăruit o rochie, făcută din acelaşi material, şi celebrei cântăreţe jamaicane Kelly Rowland, care ne-a vizitat ţara astă-vară şi care este înnebunită după creaţiile lui Botezatu.

"E o rochie elegantă, în care orice femeie arată sexy şi care poate fi purtată seara, la club, dar şi la o cină romantică. Mai mult, modelul este unul clasic şi poate fi păstrat în garderobă şi 50 de ani, cu condiţia ca femeia care-l îmbracă să-şi păstreze silueta", ne-a declarat designerul.

simeon stalpnicul png

Cine oferă mai mult?

Trimite un SMS cu oferta ta la tel. 0730.660.261 cu textul: Ofer (suma de bani) pentru rochia lui Bote sau intră pe site la www.click.ro, crează-ţi un cont şi spune ce sumă eşti dispus(ă) să oferi.

În fiecare luni şi joi vom publica câte un autograf al unui VIP. Apoi, în fiecare zi vei afla câte persoane îşi doresc autograful respectiv şi care e suma maximă oferită.

Fix peste o săptămână o să afli cine a cumpărat autograful şi cât a dat pe el. Pentru cine va dori să-şi păstreze anonimatul s-au inventat pseudonimele.

Asigurăm discreţia. Sumele de bani strânse din vânzarea acestor autografe vor intra în contul copiilor.

Nu mai sta pe gânduri. Licitează aici!

Poţi consulta regulamentul campaniei "Autograf VIP" chiar aici!

Click aici şi vei vedea spotul umanitar realizat de Antoanela Lazarus şi difuzat gratuit de OTV, în timpul emisiunilor «Casa Verde» (duminică, ora 11.45) şi al matinalului «Zori de zi»

ACUM puteţi dona 2 Euro pentru copiii bolnavi, prin trimiterea unui SMS la 890 în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote (nu se percepe TVA).

Servicii oferite gratuit de Vodafone, Orange şi Cosmote. Număr alocat pentru perioada 15 ianuarie - 15 martie 2010.

Fii bun, ajută!

CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift/BIC PIRB RO BU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI RO15162540

Dacă ajutorul pe care doriţi să-l acordaţi nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau contactaţi-ne la tel 021.407.76.80.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net