A încercat să se sinucidă de opt ori şi încă trăieşte

A încercat să se sinucidă de opt ori şi încă trăieşte

Ultima actualizare:

Ieri, a încercat din nou să-şi încheie socotelile cu viaţa, aruncându-se în gol din balconul apartamentului său din cartierul buzoian Dorobanţi.

Miracol, trupul său a rămas şi de această dată însufleţit, iar medicii au continuat să lupte în locul lui Marian pentru viaţa acestuia, resuscitându-l după ce a fost de două ori în stop cardiac.

"Pacientul, care a mai avut alte şapte tentative de suicid, este internat la reanimare cu politraumatisme grave la membre şi la coloană, plus o hemoragie internă. După ce va fi stabilizat, va fi transferat la Bucureşti", a declarat Dorel Nicolescu, directorul Spitalului Judeţean Buzău.

Tată a doi copii de clasele a treia şi a cincea, Marian Baroianu este operator şef de linie la fabrica de geamuri Gerom iar soţia lucrează ca economist la Casa de Sănătate din Buzău. Cunoscuţii spun că bărbatul avea o depresie care îl chinuia de peste 21 de ani şi care i se trage de la evenimentele din decembrie 1989 .



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
ceas ora de vara jpg
1 sofran jpg jpeg
carabinieri jpeg
image png
image
image