A intrat în comă de gradul III pentru că nu era ambulanţă disponibilă!

Ultima actualizare:

    Salvare
Salvare

O femeie de 66 de ani din localitatea Decebal, judeţul Satu Mare se zbate între viaţă şi moarte, după ce a ajuns prea târziu la spital pentru a fi ajutată. Fiul femeii spune că a aşteptat o oră după ambulanţă, care însă nu era liberă. Medicii se apăra şi susţin că toate echipaje erau la alte solicitări.

Ioanei Timiş, de 66 de ani, i s-a făcutt rău îm jurul orei 8.30, în timp ce discuta cu soţul acesteia despre problemele care urmau să fie rezolvate azi.  Fiul acesteia, disperat a sunat la salvare.

„Am văzut că nu mai poate să vorbească, m-am speriat şi am sunat la 112. Primul apel a fost dat la ora 20.35, când mi s-a spus să am răbdare că toate ambulanţele sunt la alte solicitări. După alte două mine, am sunat de pe fix, apoi de pe telefonul mamei, de pe al meu, după alte câteva minute, de pe alt mobil. Îmi tot spuneau că nu sunt ambulanţe disponibile. Mama mea abia răsufla şi ei îmi spuneau să am răbdare!“, a declarat Vasile Timiş, fiul femeii.

Şi-a chemat un vecin în ajutor

După o jumătate de oră, băiatul femeii a bătut la uşa unui vecin şi l-a rugat s-o transporte pe mama acestuia la spital. „Nu mai ştiam ce să fac, mama nu respira. Am apelat la vecinul meu care a adus-o la spital. La un moment dat, la numai un kilometru de spital, ne-am intersectat cu ambulanţa. Cred că atunci mergea acasă la noi“, a mai spus fiul femeii.

Vezi ce şanse de supravieţuire are femeia



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Youtube, foto shutterstock jpg
masa Craciun jpg
travel 6268605 1280 jpg
Radu Lupu
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 27 08 jpeg
WhatsApp Image 2025 12 28 at 18 26 59 jpeg
bright 1853624 1280 jpg
adevarul jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net