A rămas în casa mamei lui Traian Băsescu

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Discretă şi mereu atentă ca mamei preşedintelui să nu-i lipsească nimic. Măicuţa Ioana a fost alături de Elena Băsescu timp de cinci ani. La o lună de la moartea mamei lui Traian Băsescu, călugăriţa locuieşte încă în apartamentul de pe strada Arcului din Constanţa.

Citeşte şi:

Mama preşedintelui Băsescu a presimţit că va muri

«Tanti Jenica», mama lui Traian Băsescu, era o femeie simplă

Înainte să devină "umbra" Elenei Băsescu, măicuţa Ioana (29 de ani) asculta învăţăturile Domnului la Mănăstirea Celic Dere din judeţul Tulcea.

Recunoscător pentru rolul pe care l-a jucat călugăriţa în viaţa mamei sale, fratele preşedintelui spune că nu are nici un motiv s-o îndepărteze pe măicuţa Ioana.

"O să stea în apartamentul mamei cât o să vrea. Doar nu o s-o dau afară din casă iarna", a declarat Mircea Băsescu.

Apartamentul cu două camere al Elenei Băsescu se află la etajul al treilea al unui bloc de pe strada Arcului din Constanţa

simeon stalpnicul png

Măicuţa a rămas şi cu autoturismul Matiz, primit cadou de la Traian Băsescu. Tânăra a terminat facultatea de Teologie şi urmează să-şi dea masteratul.

"Nimeni nu o deranjează cu nimic. În mod normal ar vrea să se întoarcă la mănăstire, ştiu că asta vrea, dar ea va decide. Şi dacă are nevoie de ceva o mai ajutăm", a adăugat fratele preşedintelui.

Măicuţa a fost în ultimii ani o prezenţă constantă, dar discretă în viaţa Elenei Băsescu.

Măicuţa Ioana a primit un autoturism Matiz de la preşedintele României, în urmă cu câţiva ani, ca să o poată ajuta pe Elena Băsescu

simeon stalpnicul png

Maica Ioana a ajuns să aibă grijă de mama preşedintelui la cererea lui Mircea Băsescu adresată lui IPS Teodosie.

"Au avut nevoie de o femeie fără obligaţii, care să aibă grijă de mama preşedintelui, iar o călugăriţă nu trebuia să îşi viziteze familia regulat. A stat în permanenţă acolo", ne-au spus reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe Tulcea.

Ioana intrat la mănăstire în anul 2000, la vârsta de 19 ani. "Ea a trăit în pustietate. A fugit de acasă la mănăstire şi este foarte retrasă şi habotnică", spun surse din cadrul Episcopiei Ortodoxe Tulcea.

Ioana se refugia câteodată la Mănăstirea din Techirghiol, unde, în timp, părintele Papacioc i-a devenit duhovnic.

În timp ce stareţa mănăstirii Celic trage speranţă că maica Ioana se va întoarce acolo după terminarea orânduielilor bisericeşti de 40 de zile de la decesul Elenei Băsescu, maica le-a spus deja persoanelor mai apropiate altceva.

"Nu se va mai întoarce. Vrea altceva. Ea era mai pustnică", spun surse din Episcopia Tulcea.

Vezi şi:

Preşesintele Traian Băsescu a ajuns la blocul mamei sale

A murit mama preşedintelui Traian Băsescu

Doliul din familia Băsescu strică planurile sindicaliştilor din învăţământ



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pompei istock jpg
living room istock jpg
bloc gara de nord jurnalul jpg
Vladimir Putin FOTO AFP
test jpg
medic jpg
image png
chirie, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net