A salvat un pescar, dar el s-a înecat

Ultima actualizare:

    Marian Damian era  căsătorit cu Ioana,  femeia vieţii lui.  În seara fatidică a  lăsat-o pe ea ca să  salveze un om
Marian Damian era căsătorit cu Ioana, femeia vieţii lui. În seara fatidică a lăsat-o pe ea ca să salveze un om

Tânărul, care se afla pe podul Colentina împreună cu soţia sa, i-a întins mâna pescarului, s-a dezechilibrat şi a căzut şi el în apă. Victima a reuşit să iasă singură la suprafaţă, iar salvatorul a murit.

Tragicul eveniment s-a petrecut duminică-seara, în jurul orei 22.00. Marian se ducea împreună cu soţia sa, Ioana, spre cartierul Colentina, unde locuiesc socrii tânărului.

La un moment dat, Marian a văzut cum un pescar, care se afla pe malul râului, la aproximativ zece metri de pod, a alunecat în apă. Bărbatul a fugit spre el pentru a-l scoate din râu, deşi soţia lui a insistat să nu o facă.

Marian nu prea ştia să înoate, dar s-a gândit că poate da o mână de ajutor înainte ca bătrânul pescar să ajungă să se îndepărteze de margine.

În momentul în care s-a apropiat de mal, tânărul s-a dezechilibrat şi a căzut şi el în apele reci ale râului. Pescarul, Eugeniu Butuc, în vârstă de 56 de ani, a reuşit să ajungă la mal şi s-a salvat de unul singur. Tânărul nu a mai reuşit, însă, să iasă la suprafaţă.

Soţia lui a chemat imediat poliţia şi ambulanţa. Trupul tânărului a fost scos din apă de trei scafandri de la Detaşamentul Special de Salvatori după o jumătate de oră.

"L-am găsit repede, pentru că un martor a indicat cu exactitate locul unde a căzut. Era cam la doi metri adâncime şi la trei metri de mal", ne-a spus plutonier-major Marian Mitrea, şeful echipei de scafandri.

Pescarul salvat de la moarte a încercat în zadar să dea o mână de ajutor scafandrilor. E în stare de şoc şi întreabă şi acum Divinitatea de ce a trebuit să moară un tânăr ca să trăiască el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cerere casatorie avion captura video jpg
air fryer curatenie getty1 jpeg
mihai plesu a fost eliberat se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile jpeg
loto shutterstock jpg
tramvai iasi facebook primarieiasi1 jpeg
eau emiratele arabe unite dubai shutterstock
romcab1 jpeg
Eva Longoria, foto Shutterstock jpg
image
image