A supravieţuit printr-un miracol, dar nu mai are bani de tratament

Ultima actualizare:

Supravieţuitoare a unui accident dramatic petrecut în decembrie 2008, Felicia Berki a reuşit să ajungă în faţa judecătorilor pentru prima dată ieri.  Şoferul care a lovit căruţa în care se afla femeia este judecat acum pentru vătămare corporală din culpă, iar procesul, înregistrat pe rolul Judecătoriei abia în noiembrie 2009 a ajuns la al patrulea termen. Potrivit rechizitoriului Paul Văcar, de 27 de ani a condus maşina beat şi a fugit de la locul accidentului, fără a încerca să o ajute pe Felicia Berki, femeia care zăcea cu o scândură a căruţei în care călătorea, înfiptă în piept.

La audierea de ieri victima lui Paul Văcar a susţinut că a încheiat cu acesta o înţelegere pe care autorul accidentului nu ar fi respectat-o. Ea a mai spus că Văcar i-ar fi plătit 9000 de lei pentru cheltuielile medicale, însă că îi mai datorează alte 6000 de lei pe care acesta nu mai vrea acum să le plătească: „Abia am reuşit acum să mă ridic din pat şi să vin la proces. De Crăciun a trebuit să merg la Târgu -Mureş să-mi fac alte analize şi un tratament pentru spate, însă nu am avut bani", relatează femeia ceea ce a povestit în faţa judecătorilor. Deşi la dosarul cauzei există un document care atestă că Berki s-ar fi înţeles cu Paul Văcar contra plăţii a 9000 de lei despăgubiri medicale pentru a-şi rerage plângerea, femeia susţine acum că nu a semnat niciun document: „eu nu am semnat nimic. Noi ne-am înţeles să-mi plătească 15000 de lei", a mai spus Violeta Berki. Spusele femeii sunt confirmate şi de concubinul femeii,  Nicolae Moldovan, cel care susţine financiar şi familia acesteia, formată din cinci copii, care locuiesc cu toţii într-o încăpere în cartierul Sărata. Viitorul termen al procesului a fost stabilit pentru luna mai.

O minune medicală

Salvarea Feliciei Violeta Berki a fost considerată în decembrie 2008 drept un miracol, mai ales că medicii care au consultat-o i-au dat şanse minime de supravieţuire. Femeia a fost transportată cu tot cu scândură, dar numai după aceasta a fost tăiată parţial pentru a încăpea  de un elicopter Smurd la Clinică de Chirurgie 1 din Târgu-Mureş, unde după o operaţie de cinci ore medicii au reuşit să-i extragă lemnul din corp. Convalescenţa femeii s-a prelungit însă foarte multe luni. „A avut sansă, e o situaţie foarte rară, de unu la un milion de cazuri", a declarat imediat după operaţie directorul Spitalului Clinic de Urgenţă din Târgu-Mureş,doctorul Ovidiu Butuc.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
image
image