Abia acum s-a aflat. Ce avere impresionantă a lăsat Rodica Stănoiu și situația delicată a partenerului cu 50 de ani mai tânăr. Explicațiile avocaților

Moartea fostului ministru al Justiției Rodica Stănoiu a scos la iveală nu doar detalii tulburătoare legate de ultimele luni din viața sa, ci și o avere considerabilă, care riscă să declanșeze un adevărat război juridic.

Rodica Stănoiu și iubitul cu 50 de ani mai tânăr / foto: social media
Rodica Stănoiu și iubitul cu 50 de ani mai tânăr / foto: social media

În centrul atenției se află partenerul ei de viață, cu aproximativ 50 de ani mai tânăr, a cărui situație este una extrem de delicată, atât din punct de vedere penal, cât și patrimonial.

Decesul Rodicăi Stănoiu a dus la deschiderea unei anchete penale, inițial pentru moarte suspectă, dosar care ulterior a fost reclasificat ca anchetă pentru ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic.

În paralel, în spațiul public a apărut informația potrivit căreia fostul ministru ar fi lăsat în urmă bunuri evaluate la milioane de euro, în special proprietăți imobiliare.

Partenerul mult mai tânăr al fostului ministru nu a oferit până acum explicații clare cu privire la suspiciunile apărute, atât în legătură cu circumstanțele morții, cât și cu posibila sa calitate de moștenitor. Această lipsă de claritate a amplificat controversele și a alimentat scenariile legate de existența unui testament.

Suspiciunile apărute

Ancheta a fost declanșată după ce apropiați ai Rodicăi Stănoiu au semnalat că aceasta, în vârstă de 86 de ani, s-ar fi izolat complet de cunoscuți în perioada premergătoare decesului. Potrivit acestora, fostul ministru nu mai răspundea la apeluri telefonice și nu mai păstra legătura cu persoane apropiate.

Suspiciunile s-au îndreptat rapid către partenerul său, despre care s-a presupus că i-ar fi controlat telefonul și i-ar fi restricționat contactele cu alte persoane. În acest context, anchetatorii au luat în calcul inclusiv ipoteza accesului ilegal la un sistem informatic, fapt care face acum obiectul cercetărilor.

În paralel, presa centrală a relatat că Rodica Stănoiu deținea o avere importantă. Deși nu avea copii, fostul ministru avea rude de grad mai îndepărtat, ceea ce face foarte probabilă apariția unor conflicte privind împărțirea moștenirii.

Avocat: beneficiarul testamentului poate deveni nedemn de moștenire

Avocatul Artin Sarchizian a explicat, la Antena 3 CNN, care sunt scenariile juridice posibile în cazul în care partenerul apare ca beneficiar în testament. Potrivit acestuia, analiza trebuie făcută pe două planuri distincte: civil și penal.

„Aici sunt două planuri de analiză și de discuție. Anume, dacă s-a întocmit un asemenea testament, se verifică în ce măsură este valabil. Cu alte cuvinte, dacă persoana avea capacitatea deplină, dacă funcțiile sale mentale erau menținute, dacă a fost sau nu influențată, dacă avea discernământ”, a explicat avocatul.

Artin Sarchizian a vorbit și despre posibila alterare a consimțământului, în situațiile în care o persoană vârstnică este izolată: „Noi avem aici o formă de alterare a consimțământului prin fapte și sugestii, atunci când o persoană este izolată de restul familiei și practic îi este sugestionat să întocmească un anumit testament”.

Pe plan penal, lucrurile pot deveni și mai grave. „În măsura în care s-ar ajunge la concluzia că moartea a fost una provocată, atunci, chiar dacă am fi în prezența unui testament, există, potrivit legii civile, un caz de nedemnitate. Anume, când ai produs moartea persoanei ce ți-a lăsat un testament”, a precizat avocatul.

Cu alte cuvinte, chiar dacă partenerul ar figura ca moștenitor, ar putea pierde totul, dacă ancheta ar stabili o legătură între acțiunile sale și decesul fostului ministru.

Exhumare, analize toxicologice și audieri în desfășurare

Între timp, trupul neînsuflețit al Rodicăi Stănoiu a fost exhumat, iar examenul medico-legal nu a indicat existența unor leziuni incompatibile cu viața, așa cum se suspectase inițial. Medicii legiști au prelevat însă probe toxicologice, pentru a stabili ce tratamente urma fostul ministru și dacă i-au fost administrate substanțe care ar putea avea legătură cu decesul. Rezultatele sunt așteptate peste câteva săptămâni.

Anchetatorii au început și audierile, iar potrivit unor surse, una dintre nepoatele Rodicăi Stănoiu a fost deja chemată pentru a da explicații. În același timp, autoritățile pregătesc reînhumarea fostului ministru, programată pentru ziua de marți, în cadrul unei ceremonii scurte.

În acest moment, cercetările vizează faptele de ucidere din culpă și acces ilegal la un sistem informatic, iar un detaliu esențial rămâne faptul că partenerul cu 50 de ani mai tânăr al Rodicăi Stănoiu nu a fost încă audiat. Ancheta este în plină desfășurare, iar concluziile ar putea avea un impact major nu doar penal, ci și asupra împărțirii unei averi impresionante.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pexels mikebirdy 1633602 jpg
lidl jpg
chinezoaica jpg
sarut vasc record mondial jpg
statuie rusia pixabau jpg
cumparaturi, foto shutterstock jpg
batrana cuba colaj captura video jpg
keychain 2914860 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net