ACU Arad visează să elimine trupa lui Cârţu din Cupa României

ACU Arad visează să elimine trupa lui Cârţu din Cupa României

Ultima actualizare:

Faptul că are în faţă un adversar puternic nu o sperie pe Geta Onu, preşedintele executiv de la ACU. "De ce să fiu necăjită? Eu mi-am dorit să joc contra Stelei sau celor de la CFR Cluj. Nu ştiu ce şanse avem. Ştiu doar că nici CFR-ului nu i s-a dat nicio şansă la Roma şi totuşi a câştigat. De ar fi o surpriză dacă acum am câştiga noi?", spune oficialul grupării din Aradul Nou.

ACU Arad a luat fiinţă în anul 1995, activând sub mai multe denumiri în Divizia D. În 2000 echipa a promovat pentru prima dată în eşalonul al treilea. După trei sezoane petrecute în Divizia C, a promovat în eşalonul al doilea. Cu antrenorul Marcel Coraş pe banca tehnică, ACU Arad a ocupat la finele sezonului 2003-2004 locul 13 în seria a treia a Diviziei B. Alte performanţe notabile sunt participările în şaisprezecimile Cupei României, în sezoanele 2003-2004 şi 2007-2008. Clubul, ale cărui culori sunt alb şi albastru, îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu pe Stadionul „Motorul" din Arad.

Sponsorul principal al arădenilor este Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad, condusă de inimosul rector Aurel Ardelean, un recunoscut microbist. În sezonul recent încheiat, chiar şi echipa fanion a oraşului, UTA, a supravieţuit în Liga a II-a datorită unei sponsorizări de 500.000 de euro venite din partea lui Ardelean.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dorianrochowski solarium 1064815 jpg
image png
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
Examen de titularizare  Foto magnific (3) jpg
image
image