Adailton: «Mutu era lider şi la 20 de ani»

Ultima actualizare:

Citeşte şi:

Victor Becali infirmă transferul lui Mutu la Napoli

Spiridon Mutu: «Lui Adi îi place viaţa de la Miami!»

"La jumătatea lunii mai mi-am terminat contractul cu Bologna şi m-am ocupat doar de problemele personale. Am avut nunta pe 19 iunie, iar timp de două luni, cât am fost în vacanţă, cei de la Vaslui m-au căutat aproape în fiecare zi. Nu mi-a fost uşor să las Italia, unde mă obişnuisem, pentru România. Din Serie A, am avut o singură ofertă concretă, din partea celor de la Cesena. Nu ne-am înţeles la bani, aşa că am preferat să vin la Vaslui", spune fotbalistul.

Adailton e legat pe două sezoane de echipa lui Adrian Porumboiu.

"Nu ştiu cât voi juca la Vaslui, se poate mai puţin, se poate şi mai mult. Bucureştiul este un oraş mare, frumos, în schimb, Vaslui este mic, dar condiţiile pentru a face performanţă sunt destul de bune", susţine jucătorul.

În România, el este întrebat destul de des despre Adrian Mutu, fostul său coleg de la Verona: "Cu Adi am fost coechipier timp de doi ani la Verona. Aveam o echipă extraordinară, alături de el, Camoranesi, Oddo sau Paolo Cannavaro. Mutu arăta încă de pe atunci calităţi de lider. Avea doar 20 de ani, dar toţi se aşteptau ca el să explodeze şi să facă pasul la o echipă mare. A demonstrat că este unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti care au jucat vreodată în Serie A".

Vrea un copil la Vaslui

El s-a mutat în Moldova împreună cu soţia sa Emilia.

"Nu avem copii, dar eu mi-aş dori să avem 3-4. Mi-ar plăcea să facem unul chiar la Vaslui", se destăinuie Adailton, care încet-încet şi-a câştigat un loc de titular la echipa moldoveană.

"La început nu am jucat deoarece veneam după trei luni de vacanţă, în care nu m-am antrenat deloc. Acum mă simt bine fizic şi cred că am început să dau randamentul aşteptat", explică brazilianul de 33 de ani, posesor al unui şut formidabil cu piciorul stâng.

Vezi şi:

Adrian Mutu: “Mai sunt 40 de zile!”

Paolo Rossi: "Gilardino are nevoie de Adrian Mutu"

Lupescu: «Sper ca Mutu să revină la naţională»

Inedit despre Adailton

 La Bologna a purtat numărul 85, acesta însemnând anul naşterii soţiei sale, Emilia;

S-a căsătorit pe 19 iunie 2010 în Brazilia, la Ribeirâo Preto;

 S-a inspirat în executarea loviturilor libere de la Zico, fostul mare internaţional brazilian;

A debutat în Serie A la AC Parma, în sezonul 1997-1998. Carlo Ancelotti l-a preferat atunci pe brazilian înaintea fostului star italian, Roberto Baggio.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net