Adela & Radu, repetiţie pentru nuntă
Şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de soţie! Ceea ce n-a făcut încă în viaţa de zi cu zi, Radu Vâlcan a încercat în serialul "Pariu cu viaţa", unde e iubitul Adelei Popescu.
Emoţii mari în episodul din această seară al serialului "Pariu cu viaţa", de la PRO TV (20.20)! E ultimul din cel de-al doilea sezon şi se termină cu o cerere în căsătorie între Raluca, profesoara de muzică interpretată de Adela Popescu, şi Tudor, proful de sport jucat de Radu Vâlcan.
Cum cei doi sunt iubiţi şi în viaţa reală, nu doar în serial, să fie oare acesta un semn că urmează o nuntă şi dincolo de platourile de filmare?
"Nu ne grăbeşte nimeni şi nimic, ne este foarte bine aşa.În serial suntem personaje, nu încurcăm lucrurile," a declarat Adela, pentru Click! Actriţa mărturiseşte că scenele respective nu i s-au părut nici mai grele, nici mai uşoare decât altele.
"Duble s-au tras destul de puţine, am repetat de câteva ori înainte". Ca şi în serial, şi în viaţa reală locul de muncă e cel care i-a adus împreună pe Adela şi pe Radu până la punctul în care să formeze un cuplu.
„A fost ceva similar, tot locul de muncă ne-a adus împreună şi posibilitatea de a ne cunoaşte mai bine a fost foarte mare", spune Adela. "Astfel de momente nu pot fi traduse în cuvinte. Sunt momente extrem de frumoase, ca la începutul unei relaţii din viaţa fiecăruia", adaugă şi Radu.