Adi Mutu, terorizat de audieri
Zi decisivă pentru Adrian Mutu. Fotbalistul român va fi audiat de către Oficiul Procuraturii Antidoping al Comitetului Naţional Olimpic Italian, cel mai fericit verdict în cazul său fiind o suspendare de două luni. Decizia este aşteptată spre finalul lunii martie.
După mai bine de o lună de agonie, chinul lui Adrian Mutu se apropie de sfârşit. Miercuri, de la ora 16.00, se va reuni, la Roma, Oficiul Procuraturii Antidoping al Comitetului Naţional Olimpic Italian, "Briliantul" urmând a fi audiat şi judecat după ce a fost depistat de două ori pozitiv cu sibutramină. Giovani Becali, impresarul lui Mutu: “În câteva zile, maximum o săptămână, se va da verdictul. E un caz de doping lejer şi nimic mai mult. Suntem optimişti în legătură cu suspendarea lui Mutu”
Internaţionalul român şi-a pregătit apărarea alături de avocaţii săi, Michelle Ducci, Paolo Rodella şi Nino D'Avirro, dar şi de impresari. Suspendat pe termen nelimitat de Fiorentina, Mutu n-a mai trecut nici pe la antrenamente şi nici pe la sediul clubului "viola".
Potrivit apropiaţilor atacantului piteştean, problemele l-au afectat extrem de mult, acesta fiind practic de nerecunoscut. Mai mult decât atât, Mutu s-a închis în el, nu mai este deloc omul jovial de altădată.
Este frământat doar de audiere şi de cum va reuşi să-i convingă pe italieni să nu-l pedepsească prea aspru. "Cred că va scăpa cu două luni de suspendare", a spus Victor Becali, în speranţa că-i va ridica moralul jucătorului său, care face faţă cu greu presiunii din aceste zile.
Citeşte şi:
Mutu, încă în atenţia lui Răzvan Lucescu
Colecţia de haine "Adrian Mutu", prezentată la Bucureşti, în sprijinul lui... Mutu