Adrian Păunescu: «Trebuie să mă despart de ai mei»
Poetul Adrian Păunescu trece prin momente foarte grele. De marţi după-amiză, el este internat în stare extrem de gravă la Spitalul Floreasca. Medicii ne-au spus că fostul senator are probleme cu inima, plămânii, ficatul, rinichii şi are şi o formă gravă de diabet.
UPDATE. Poetul Adrian Păunescu se simte mai bine. Organele vitale au început să răspundă la tratament şi nu este asistat de aparate. Poate respira singur, e conştient şi medicii spun că deocamdată, nu se pune problema unei operaţii.
Poetul a început să mănânce deşi se mai află încă pe perfuzii. Profesorul Şerban Brădişteanu, cardiologul care-l îngrijeşte aşteaptă să primească peste aproximativ două zile rezultatele analizelor pentru a stabili un diagnostic exact.
De trei zile, Adrian Păunescu este internat la terapie intensivă. Inima, ficatul, rinichii şi plămânii aproape că nu-i mai funcţionau, marţi după-amiază, când a ajuns la Urgenţă. Medicii sunt în continuare rezervaţi în ceea ce priveşte starea de sănătate a poetului.
Citeşte şi:
Ponta: «Păunescu vrea să mai trăiască, pentru a vedea România scăpată de acest blestem»
Oprescu: «Prognosticul în cazul lui Adrian Păunescu este rezervat, dar să sperăm că se reface»
Adrian Păunescu este conştient, dar prognosticul este rezervat
Adrian Păunescu, în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca
Sănătatea lui Adrian Păunescu, 67 de ani, s-a deteriorat continuu şi rapid în ultimele luni. Astă-vară, poetul a avut o primă cădere. De atunci, fostul senator se simte din ce în ce mai rău.
"În ultima perioadă, ambulanţa a venit şi de două ori pe săptămână şi stătea câte 4-5 ore la domnul Păunescu", povesteşte menajera familiei. Mai mult, vecinii ne-au spus că scriitorul a ieşit din casă doar de două ori, în ultimele două luni.
Marţi, starea de sănătate a lui Adrian Păunescu s-a înrăutăţit. Cu greu a fost convins de apropiaţi să meargă la Spitalul Floreasca. "A fost adus, marţi, în jurul orei 14.30, într-o stare extrem de gravă.Avea insuficienţă cardiacă, respiratorie, hepatică, renală şi diabet decompensat. Nu a avut însă nevoie de resuscitare, dar a fost internat la Terapie Intensivă", ne-a declarat prof. dr. Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei Chirurgie Cardiacă şi medicul în grija căruia se află politicianul.
Specialistul ne-a mai spus că, în momentul în care a ajuns la spital, poetul se sufoca. "Nu a putut să stea culcat pe spate ca să îi pun cateterele, din cauză că se sufoca. A trebuit să stea pe un scaun, în şezut", a completat medicul. Ieri, starea lui Păunescu se ameliorase uşor, în urma tratamentului.
"Prognosticul meu rămâne rezervat. Inima i-a cedat, din cauză că pacientul şi-a neglijat total problemele medicale, de-a lungul timpului. În acest moment, însă, nu se pune problema unei operaţii", a mai precizat prof. Brădişteanu, care ne-a mai spus că, deocamdată, nu poate confirma diagnosticul de ciroză hepatică, boală despre care apăruseră zvonuri că suferă fostul senator. "Nu am pus un diagnostic precis, deoarece, încă, se fac investigaţii medicale", a încheiat prof. Brădişteanu.
E căsătorit și are trei copii
Adrian Păunescu, 67 de ani, s-a născut în Basarabia și e cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al Cenaclului Flacăra, pe care l-a înfiinţat în anul 1973.
Relaţia lui Păunescu cu regimul Ceauşescu este considerată, în general, ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice.
Împreună cu fiica sa Ana Maria, care acum are 19 ani
După 1992 până în 1998, Păunescu a fost membru în Partidul Socialist al Muncii, care a fost absorbit ulterior de PSD.
În perioadele 1992 - 1996 şi 2000 - 2008, Păunescu a fost senator PSD.
Este căsătorit cu Carmen Natalia Păunescu, în vârstă de 43 de ani, şi are trei copii: Ioana, Andrei şi Ana Maria.
Andrei s-a întors din Portugalia val-vârtej
Fiul lui Adrian Păunescu, Andrei, s-a întors, ieri, cu primul avion, în ţară ca să fie alături de tatăl său.
Potrivit unor surse apropiate familiei poetului, Andrei a aflat, abia ieri dimineaţă, de la prietena sa, de starea gravă în care e părintele său: "Andrei era plecat cu ceva treabă în Portugalia. A avut norocul că nu a auzit din presă că starea poetului s-a înrăutăţit, atât de tare încât a avut nevoie urgent de spitalizare. A lăsat totul baltă, deşi avea multă treabă acolo, şi s-a întors cât de repede a putut".