Află aici când se va opri ninsoarea în Bucureşti

Află aici când se va opri ninsoarea în Bucureşti

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Meteorologii au transmis, luni dimineaţă, o informare privind fenomene meteorologice periculoase.

Astfel, mai multe zone ale ţării sunt afectate de precipitaţii sub formă de ninsoare şi se pare că acestea vor continua şi mâine.

În cursul zilei de luni va continua să ningă şi se va depune un strat de zãpadã consistent, atât în centrul şi sudul ţării, cât şi în zonele montane, potrivit Administraţiei Naţionale de Meterologie.

Spre searã şi noaptea, aria ninsorilor se va restrânge spre est. În Dobrogea şi la munte, vântul va sufla cu putere. În zilele urmãtoare, vremea va deveni rece, chiar geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor în majoritatea regiunilor.

În Bucureşti va ninge până marţi, vremea îmbunătăţindu-se de la jumătatea zilei, iar miercuri va răsări soarele. Primăria Capitalei a convocat comandamentul de iarnă, luni seară la ora 18.00. Şedinţa Comandamentului va fi condusă de viceprimarul Bucureştiului, Victor Iovici.

GRAFICUL NINSORII ÎN BUCUREŞTI:

Click pe imagine pentru mărire!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Constanta, copiii care traversează calea ferată pe lângă bariere jpg
cautari disparut in mare Costinesti captura Facebook jpg
image png
Regele Norvegiei Haakon
Plan Roșu la un hotel din Saturn jpg
Borcane cu gem FOTO Shutterstock
turism litoral   foto ovidiu oprea jpeg
image
image