Află cum trebuie să saluţi în funcţie de ţara în care te afli

Ultima actualizare:

Deşi strângerea de mână în stil occidental este  forma acceptată de salut în lumea afacerilor internaţionale, ar trebui să te informezi înainte să pleci în vizită într-o ţară pe care nu o cunoşti prea bine. Un salut greşit poate avea efecte pe termen lung!

Cele mai multe întâlniri internaţionale încep cu strângerea de mână occidentală, urmată de salutul tradiţional al celeilalte ţări, însă salutul s-ar putea încheia după strângerea de mână, potrivit Mediafax.

Dacă aveţi o întâlnire în afara ţării, trebuie să notaţi că e obligatoriu să daţi mâna cu toţi cei aflaţi în sală, atât la sosire, cât şi la plecare. Omiterea unora va fi remarcată şi interpretată drept respingere.

Iată câteva moduri în care aţi putea fi salutat când aveţi întâlniri de afaceri în străinătate:

China - Este acceptat gestul occidental de a da mâna, dar acesta se va face apucând mai uşor cealaltă persoană de mână şi cu o mişcare similară celei de pompare. Chinezii îşi lasă uşor privirea în jos în semn de respect pentru cel pe care îl salută, iar a te uita în ochii lor poate fi perceput ca lipsă de respect.

Japonia - Atât strângerea de mână, cât şi plecăciunea sunt forme acceptate de salut în cercurile de afaceri internaţionale, aşa că luaţi distanţa corespunzătoare faţă de persoana pe care urmează să o salutaţi. Dacă daţi mâna, faceţi-o uşor, iar dacă sunteţi întâmpinaţi printr-o plecăciune, răspundeţi la fel.

Rusia - Ruşii folosesc o strângere de mână fermă, şi uneori foarte fermă, atunci când îşi întâmpină oaspeţii. Dacă v-aţi mai întâlnit cu altă ocazie cu persoana respectivă, vă puteţi aştepta ca salutul să includă şi o îmbrăţişare. Bărbaţii ruşi îşi sărută de obicei musafirii (bărbaţi şi femei deopotrivă) pe obraji, în timp ce rusoaicele rezervă aceste intimităţi conaţionalilor, iar cu străinii doar dau mâna.

Franţa - Daţi mâna cu o mişcare scurtă, cu toată lumea, la sosire şi la plecare.

America Latină - Aici strângerea de mână este uşoară şi durează de două ori mai mult decât cea americană. Gestul de a retrage mâna prea repede este interpretat drept unul de respingere. Bărbatul poate întinde primul mâna când se întâlneşte cu o femeie şi poate săruta mâna acesteia.

În Europa este folosită strângerea de mână, chiar şi de mai multe ori pe zi. De exemplu, dacă cineva pleacă la masă, este politicos să dea mâna cu colegii şi când pleacă, şi când se întoarce.

În ţările arabe, prietenii de sex masculin se îmbrăţişează şi se pupă pe obraz, după care îşi dau mâna. De asemenea, stau foarte aproape unul de celălalt atunci când discută. Femeile aşteapta ca bărbaţii să întindă mâna deoarece unii dintre ei nu dau mâna cu reprezentanele sexului frumos. Majoritatea femeilor de afaceri din lumea arab dau mâna cu interlocutorii, dar este politicos ca ele să iniţieze salutul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net