«Am câştigat chiar de ziua mea bani de ÎNTREŢINERE»
Mâncare, medicamente, întreţinere! De unde să scoţi atâţia bani? Concursul nostru îţi vine în ajutor.
„Mulţumim, Click! Ne-ai scăpat de plata întreţinerii", spun cei mai norocoşi dintre cititorii noştri.
Vasile Dosoftei este unul dintre câştigătorii celei mai recente extrageri de la concursul „Click! şi Click! pentru femei te scapă de întreţinere". Vestea a primit-o chiar de ziua lui.
„M-am hotărât să trimit taloane la concursul Click! pentru întreţinere într-o zi în care mi-au fost furaţi cinci milioane de lei în autobuz. Am zis că poate mă ajută soarta după asemenea neplăcere", ne-a spus bucureşteanul Vasile Dosoftei.
Bărbatul a primit vestea câştigării celor cinci milioane de lei chiar în ziua în care a împlinit 51 de ani. „Mi-am văzut numele în ziar şi nu mi-a venit să cred până nu am fost sunat din redacţia Click! Acum au căpătat şi colegii mei de muncă încredere şi au început deja să trimită taloane", ne-a spus bucureşteanul, angajat la Muzeul Militar.
Banii îi vor ajunge pentru două luni de întreţinere la apartamentul său de trei camere.
«Scap de griji două luni»
A devenit cititor fidel Click! în urmă cu un an şi trei luni şi nu regretă alegerea făcută.
„Am ales Click! pentru că mi se pare că îmi oferă mai multă înformaţie. Îmi place că aveţi mult sport în ziar, dar mă distrează şi paginile de vedete", ne-a explicat Nicolae Crăciunescu, un pensionar de 78 de ani din Bucureşti.
Fidelitatea i-a fost răsplătită şi săptămâna trecută a câştigat cinci milioane de lei la concursul prin care ziarul nostru plăteşte întreţinerea cititorilor săi. „O să îmi plătesc întreţinerea pe două luni", ne-a spus bătrânul.
Am dat deja 30 de premii!
Când toate se scumpesc, Click! îţi vine în ajutor! Noua ediţie a concursului nostru „Click! şi Click! pentru femei te scapă de întreţinere!" a făcut deja fericiţi 30 de cititori fideli. N-ai avut încă noroc?
Mai ai o mulţime de şanse până pe 22 octombrie. Punem în total la bătaie premii de 100.000 de lei. Trimite taloanele de concurs şi poţi câştiga unul din cele 10 premii săptămânale, fiecare de 500 de lei.