Am dat 11 Click! în jumătate de oră
O şapcă roşie, cu sigla Click!, o geacă aşijderea şi o vestă verde cu buzunare imense. Aşa am vândut ziarul Click! în plină stradă.
Aventura mea printre flăcăii care-şi petrec dimineaţa prin intersecţii cu maldărul de ziare sub braţ a început la ora 6 şi un sfert, când am spus "prezent" la apelul făcut de Vasile Curcă (32 ani), patronul unui lanţ de distribuţie prin volanţi şi chioşcuri pentru care urma să lucrez.
După ce m-a studiat din cap până-n picioare, mi-a mărturisit că nu prea mă vede vânzând mai mult de două, trei ziare. Apoi, Sile m-a expediat în "teritoriu". Adică în intersecţia străzilor Teiul Doamnei şi Colentina.
Brr!, ce frig mi-a fost! Nu cred că erau mai mult de unu, poate două grade afară când am început să mă plimb printre maşinile oprite la semafor. Mare lucru nu aveam de făcut. Cât timp era verde stăteam proţăpit cu mâinile în buzunare pe trotuar. Imediat ce se schimba culoarea, mă şi repezeam, cu "Click!" într-o mână şi "Adevărul" în alta, printre şoferi.
Primul "Click!" l-am vândut cam pe la un şapte fără un sfert. Eh, şi aşa am spart gheaţa! 11 exemplare din "Click!" şi 6 din "Adevărul" în mai puţin de jumătate de oră. Ba, am făcut rost şi de ceva şpagă: 1,5 lei. Cu care am dat fuguţa la un non-stop şi am luat o cafea fierbine care mi-a mai pus sângele în mişcare.
Poţi câştiga 120 de lei pe zi "Nu-i meserie grea, dar nici uşoară. N-ai mare lucru de făcut, dar condiţiile sunt vitrege, mai ales pe timp de iarnă", mi-a mărturisit Sile, care a adăugat că un vânzător ambulant de ziare câştigă între 20 şi 120 lei pe zi.